Scene de groază la primărie! O femeie a fost înjunghiată. Poliţiştii au ajuns la faţa locului – EXCLUSIV, FOTO, UPDATE, VIDEO
În urmă cu puțin timp s-au produs scene de-a dreptul terifiante la Primăria Belcești. Polițiștii și un echipaj medical au sosit la fața locului, după ce o femeie a fost înjunghiată în instituție.
Se pare că ieșeanca a vrut să divorțeze de soțul său. Bărbatul, domiciliat în satul Liteni, comuna Belcești, a intrat în primărie, a fugărit-o pe nevastă si a înjunghiat-o.
UPDATE 4: Radu Cătălin Țocu, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, a transmis primele detalii din ancheta privind cazul de la Belcești.
„La data de 04.12.2023 procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost sesizat despre faptul că în aceiaşi zi, în jurul orei 09:00, în sediul Primăriei Belceşti, jud. Iaşi, a fost atacată cu un cuţit o persoană de sex feminin.
Din primele investigaţii de la locul comiterii faptei de violenţă a rezultat că în data de 04.12.2023, soţii A.D. (40 de ani) şi A.R.G. (30 de ani) s-au deplasat împreună cu un vecin la sediul Primăriei comunei Belceşti pentru a depune actele necesare şi a demara formalităţile pentru divorţul amiabil. După ce au ajuns în holul instituţiei, numitul A.D. s-a răzgândit şi nu a mai dorit să depună actele, după care a ieşit cu soţia sa A.R.G. în curtea primăriei.
La un moment dat în timpul discuţiilor între cei doi, soţul a scos un cuţit şi un spray iritant-lacrimogen cu care şi-a atacat soţia şi pe vecinul lor.
Victima a încercat să se refugieze în sediul primăriei, dar a fost ajunsă din urmă de soţul ei, care i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit în zone vitale ale corpului, până la intervenţia vecinului care a reuşit să-l îndepărteze pe agresor de lângă aceasta. Victima a fost transportată la o unitate medicală din mun. Iaşi, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare pentru salvarea vieţii, în timp ce agresorul a fost prins şi se află în custodia lucrătorilor de poliţie din cadrul Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău.
În prezent, activităţile de urmărire penală sunt în curs, procurorul criminalist aflându-se în localitatea unde s-a produs agresiunea şi desfăşurând activităţile necesare, urmând să dispună măsurile legale ce se impun faţă de autorul faptei.
Facem precizarea că luarea oricăror măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis prim-procuror Ţocu-Radu Cătălin.
UPDATE 3: Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași, a transmis detalii despre starea de sănătate a victimei, o femeie în vârstă de 30 de ani.
„Un apel în dispecerat ne-a anunţat despre o femeie înjunghiată în localitatea Belceşti. Am trimis acolo echipajul elicopterului SMURD Iaşi. A găsit femeia conştientă, cu plăgi la nivelul braţului drept, abdomenului şi toracelui. A fost preluată. S-a început tratamentul. Hemostaza la nivelul braţului drept, unde plaga tăiată produsă de o armă albă, pare că vizează axul vascular şi nervos. A fost adusă la UPU Spitalul Sf. Spiridon. Este investigată în acest moment, am solicitat echipele de gardă de la chirurgie vasculară şi plastică, fiind vorba despre un deficit motor şi senzitiv la nivelul braţului drept, secundar plăgii tăiate de la acest nivel. Plăgile de la nivelul abdomenului şi hemi toracelui posterior nu sunt penetrante în cavitatea toracelui şi abdominală. Pacienta va fi internată şi va merge în sala de operaţii în următoarele minute pentru salvarea membrului superior drept. Leziunile sunt produse de o armă albă şi pacienta va rămâne sub tratament. Este anunţată şi poliţia pentru o anchetă în această situaţie”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
UPDATE 2: Victima a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Sf. Spiridon din Iași.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au preluat cazul, fiind deschis dosar penal pentru tentativă de omor.
UPDATE: Femeia se află în stare gravă, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori de soț.
„Nici noi nu cunoaştem cauzele. Ei erau căsătoriţi, au vrut să divorţeze de comun acord, știţi că se poate prin primărie. Astăzi trebuiau să se întâlnească să semneze actele de divorţ. Au avut o discuţie înainte de a se întâmpla incidentul şi nu ştiu, a degenerat totul. Soţul este agresorul. Ei erau căsătoriţi din 2020. Nu aveau copii împreună, din câte știu ea are o fetiţă din prima căsătorie. Dacă aveau copii nu puteau divorţa la primărie. Ei lucrau în România. În ultimul timp ea se mutase de la soţ, nu mai stăteau împreună. Femeia este într-o stare gravă, a fost înjunghiată de mai multe ori. A fost luată de aici cu SMURD-ul şi dusă la spital”, a transmis Dumitru Tănasă, primarul comunei Belcești.