Scenariu negru pentru România. Anunţul făcut de Nelu Tătaru

de: Radu Vasiluta
08:45, 04 aug. 2020

Nelu Tătaru transmite un nou avertisment pentru români. Ce am văzut în Spania şi Italia în primăvară se poate întâmpla şi la noi. „Dacă nu vom respecta aceste reguli, vom asista la o creştere accentuată de la o zi la alta”.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a avertizat că ţara noastră ar putea ajunge în situaţia în care au fost Spania şi Italia în lunile martie-aprilie, dacă nu vom respecta regulile cerute de autorităţi şi numărul pacienţilor care ajung în spitale va creşte.

Mai mulţi pacienţi la terapie intensivă

„Suntem pe acel trend crescător, dar scăzând ca şi intensitate a creşterii numărului de cazuri de la o zi la alta – nu suntem în scădere – suntem în momentul în care, dacă respectăm următoarele săptămâni nişte lucruri, ar trebui să ajungem la un platou (…). Eu aş vrea să se stabilească la 1.200, la 1.300, dar el se poate stabili la 1.500. Dar 1.500 la 10 zile înseamnă încă 300 de cazuri în plus pe terapie intensivă”, a declarat Nelu Tătaru.

„Dacă nu vom respecta aceste reguli, vom asista la o creştere accentuată de la o zi la alta”
Ministrul Sănătăţii a mai spus că numărul de cazuri noi ar trebui să scadă cam într-o săptămână şi jumătate, dacă toată lumea respectă regulile. „Dacă nu vom respecta aceste reguli, vom asista la o creştere accentuată de la o zi la alta, la o suprapopulare a spitalelor, la o aglomerare a UPU sau a secţiilor ATI, iar scenariile pe care le vedeam în martie-aprilie în Spania şi Italia se pot repeta şi la noi”, a avertizat Tătaru.

Luni, MS a anunţat că în urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 823 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (CoVid-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, scrie mediafax.ro. Până pe 3 august, 2432 persoane diagnosticate cu infecţie cu CoVid-19 au decedat, iar la ATI sunt internaţi 419 pacienţi.