Scandal uriaș la o înmormântare din Iași! Preotul era să fie linșat de enoriași: „Au trecut la amenințări și la cuvinte grele”
This browser does not support the video element.
Într-un sat din Iași, s-a iscat un scandal imens la o înmormântare după ce enoriașii și-au îndreptat furia spre preot. Aceștia au fost nemulțumiți de modul în care a fost oficiată înmormântarea
Marius Pomană și-a îngropat mătușa, Cornelia Marin, ieri, în data de 7 august 2024. Doar că evenimentul nu a decurs conform planului, deoarece familia a fost nemulțumită de modul în care preotul a făcut ritualul religios. De acolo, lucrurile au degenerat și s-a ajuns la un scandal în toată regula.
Scandal la o înmormântare din Iași
În timp ce mergeau spre biserică, oamenii au observat că nu se aud clopotele, astfel că au mers la preot să îi ceară explicații. Din spusele membrilor familiei, Ionuț Șuleapă le-a spus că așa se procedează acum la înmormântări.
„Mătușa mea a murit la vârsta de 53 de ani, după ce a fost bolnavă de cancer. Ieri, în jurul orei 11:00, era programată înmormântarea. Trupul ei a fost preluat de acasă și ne-am îndreptat spre biserică, doar că preotul nu a vrut să se tragă clopotele când noi eram pe drum. Are ceva cu noi, nici măcar nu ne-a dat o explicație reală, ne-a spus doar că așa se procedează de acum la înmormântări, face diferență între noi și alți oameni, este lipsă de respect și revoltător. Niciodată nu au fost astfel de probleme până acum, a fost totul în regulă, dar nu înțeleg de ce a făcut acest lucru. La alții au tras clopotele, însă la noi a refuzat. Mătușa mea nu s-a sinucis, deci trebuiau să se tragă clopotele”, povestește Marius Pomană.
Preotul a fost amenințat
Ionuș Șuleapă este preot de șapte ani în satul Slobozia, comuna Voinești, și a spus că nu au mai fost astfel de probleme în trecut. Acesta susține că a procedat cum se spune în Cartea Sfântă. Oamenii și-au pierdut răbdarea și au început să îl amenințe pe preot și să aducă injurii la adresa acestuia.
„Eu am încercat să discut cu ei, însă nu au vrut să înțeleagă și au trecut la amenințări și la cuvinte grele. Eu nu am aplecat urechea la așa ceva și mi-am făcut treaba, am înmormântat-o pe femeie cum scrie în carte. Clopotele nu se trag tot timpul când suntem în drumul spre biserică, ci doar în anumite momente, așa este rânduiala. Sunt preot de șapte ani în această localitate, nu au mai fost probleme de acest fel, nu înțeleg de ce ei au reacționat așa. Nu vreau să degenereze, eu îmi iubesc enoriașii și încerc să îi învăț numai de bine, chiar nu avem de ce să ne certăm”, a precizat Ionuț Șuleapă, preotul din satul Slobozia.
Preotul din Iași nu se aștepta să aibă parte de un astfel de scandal la o înmormântare.