Scandal monstru, la Cristești! Un bărbat a fost condamnat după ce i-a spus unui rival că-i taie capul și îl pune într-un cărucior cu rotile

de: Redacția BZI
02:00, 12 sept. 2024

Un bărbat a fost condamnat de judecători după un scandal monstru, la Cristești. Individul l-a amenințat, în repetate rânduri, pe un rival. În cele din urmă, judecătorii i-au aplicat bărbatului o pedeapsă pentru a-l liniști

Un bărbat, din comuna ieșeană Cristești, și-a terorizat un rival, amenințându-l ori de câte ori avea ocazia. În final, a fost pedepsit de judecători.

„La data de 13.09.2021, în jurul orei 20:30, persoana vătămată se deplasa, împreună cu soția sa și fiica sa, în vârstă de doi ani, pe drumul public principal, din localitatea Cristeşti, către domiciliu. Când a ajuns în apropierea locuinței, la o intersecție cu ulița ce ducea către imobil, din sens opus, persoana vătămată a observat că, pe drumul principal, circula un autoturism. Autoturismul a semnalizat pentru a pătrunde pe aceeași uliță, iar după ce a pătruns, conducătorul auto, în persoana inculpatului Măndiuc Vasile Cristinel, a oprit autoturismul marca VW Passat, de culoare neagră, a coborât geamul de la portieră și a început să-i adreseze injurii și să o amenințe pe persoana vătămată, cu acte de violență, respectiv, că o va pune într-un cărucior (scaun) cu rotile, după care a plecat. Ulterior, când cei trei au ajuns în dreptul locuinței inculpatului, acesta a ieșit la poartă si a amenințat-o, din nou, pe partea civilă, că o va pune într-un scaun cu rotile, apoi a ieșit pe stradă, având un obiect de culoare albastră, pe care martora l-a perceput ca fiind un topor. Partea civilă s-a speriat și a apelat serviciul 112”, au precizat anchetatorii.

Bărbatul din Cristești a fost condamnat după scandal

Individul nu s-a oprit.

„Din nou, la data de 25.09.2021, în jurul orei 15:10, persoana vătămată, ajutată de un martor, a încărcat, într-o căruță, o cantitate de struguri de la o persoană din localitatea Cristești. În timp ce se deplasau pe drumul public, lângă aceștia a oprit un autoturism marca VW Passat, de culoare neagră, condus de inculpat. Având geamul de la portieră coborât, inculpatul a început să o amenințe pe persoana vătămată, cu acte de violență, respectiv, că îi va tăia capul și îl va pune într-un scaun cu rotile, după care a plecat. Fiind audiată pe parcursul urmăririi penale, în calitate de persoană vătămată, cu privire la ambele fapte, aceasta a susținut că, pe fondul unor conflicte cu inculpatul și întrucât știe că este o persoană violentă, îi este frică de amenințările proferate de către acesta. De asemenea, din declarația din data de 17.09.2021, persoana vătămată a mai susținut că atitudinea inculpatului i-a produs o stare de temere permanentă”, au mai precizat anchetatorii. Zilele trecute, individul a fost condamnat.

Amendă penală pentru amenințările pe care le-a adresat

Judecătorii l-au pedepsit, cu o amendă penală, pe individ. Condamnat pentru amenințare a fost și un individ care s-a luat de un membru al clanului Corduneanu.

„Condamnă pe inculpatul Măndiuc Vasile-Cristinel, la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 3.000 de lei (150 zile – amendă X, 20 de lei), pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. În baza dispozițiilor art. 206 alin.1 C. pen., cu aplicarea art. 375 C. pr. pen., raportat la art. 396 alin.1, 2 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul Măndiuc Vasile-Cristinel la pedeapsa amenzii penale, în cuantum de 3.000 de lei (150 zile – amendă X, 20 de lei), pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. În baza disp. art. 38 al.1 Cod penal, constată că infracțiunile săvârșite de inculpat, în prezenta cauză, sunt concurente. În baza disp. art. 39 alin.1 lit. c) Cod penal, contopește cele două pedepse de 3.000 de lei (150 zile – amendă X, 20 de lei/zi), aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3.000 de lei (150 zile – amendă), la care adăugă sporul fix de o treime, din cealaltă pedeapsă stabilită – sporul de 1.000 de lei (50 zile – amendă), inculpatul Măndiuc Vasile-Cristinel urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 4.000 de lei amendă penală (200 zile – amendă). Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 C. pen., în sensul că, dacă, cu rea-credință, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuiesc cu un număr corespunzător de zile, cu închisoarea”, se arată în decizia judecătorilor din Iași. Iată că bărbatul din Cristești a fost condamnat după scandal.