Scandal monstru într-un service din zona Aurel Vlaicu. Polițiștii au intervenit în forță pentru a liniști spiritele. Iată de unde a plecat totul – FOTO
Scandal la un service auto din Iași, după ce un bărbat a sărit la mecanic. Patronul a sunat la poliție, iar scandalagiul a ajuns la secție
Totul s-a întâmplat pe data de 2 martie 2024, la service-ul auto Domaserv, de pe strada Aurel Vlaicu din Iași. Un bărbat a intrat în incinta firmei și a început să fie agresiv cu mecanicul. Acesta l-a sunat pe patronul companiei și l-a anunțat de ceea ce se întâmplă. Poliția a intervenit de îndată, iar bărbatul pus pe scandal a fost încătușat și dus la secție, unde s-a ales și cu o amendă pentru escapada sa.
Scandal la un service auto din Iași
Bărbatul în cauză era beat și a venit la service pentru a discuta cu mecanicul. După câteva cuvinte, acesta a început să țipe și să fie agresiv cu angajatul de la Domaserv. Bărbatul nu a știut cum să procedeze, așa că a pus mâna pe telefon și și-a sunat șeful. Din fericire, nimeni nu a fost rănit în această dispută, însă, dacă nu interveneau polițiștii, este posibil ca deznodământul să fi fost altfel.
„Din câte am înțeles, este vorba despre un angajat de lângă service-ul meu. M-a sunat mecanicul meu sâmbătă seara, mai avea de terminat o reparație. După mi-a zis că a venit colegul de lângă la el cu scandal și că sărea spre el, nu știu ce o fi avut. Din câte am înțeles, era băut, cine știe ce l-o fi apucat. Nu s-a mai întâmplat până acum, poate avea o supărare, dar nu înțeleg ce avea cu angajatul meu. Bine că nu a fost nimic grav și că s-a terminat totul în liniște”, a precizat Răzvan Dospinescu, patronul firmei Domaserv Auto SRL.
Polițiștii l-au amendat pe scandalagiu
La fața locului s-a deplasat un echipaj de la Poliția Locală pentru a aplana conflictul. În cele din urmă, bărbatul de 25 de ani a fost adus la Secția 4 de Poliție din Iași, încătușat, deoarece nu se liniștea. Pe lângă acest lucru, s-a mai ales și cu amendă în valoare de 200 de lei. Mecanicul de la Domaserv nu a depus plângere pentru cele întâmplate.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului 4 au aplicat măsurile legale față de un bărbat care a provocat scandal în incinta unui service auto din zona Aviației. Numitul M.D., de 25 de ani, din com. Rediu, jud. Iași, a fost sancționat conf. Legii nr. 61/1991, cu 200 de lei, pentru provocare de scandal”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Iași.
După scandalul provocat la service-ul auto din Iași, bărbatul de 25 de ani s-a liniștit la câteva ore, fiind săltat de oamenii legii.