Scandal la ședința Consiliului Local Iași. Discuții aprinse între consilieri pe tema Esports – FOTO

de: Petronel Ștefan
02:00, 01 iul. 2023

În cadrul zilei de ieri, 30 iunie 2023, plenul Consiliului Local a fost reunit la Palatul Roznovanu. În cadrul ședinței, care a durat peste trei ore, au fost mai multe discuții aprinse cu privire la organizarea Campionatului Mondial de Esports

Totul a pornit după ce Cosette Chichirău, deputat USR, a venit la începutul ședinței pentru a lua cuvântul. Intervenția sa a avut ca subiect organizarea Esports în Iași, în special cu plata pentru licență, în valoare de 750.000 de dolari dintr-un total de un milion de dolari, către o filială a Federației Internaționale de Esports. Ea a adus acuzații dure cu privire la modul în care s-a făcut plata și la faptul că primarul Mihai Chirica ar avea legături cu persoane dubioase din Rusia.

Discuții aprinse în cadrul ședinței

La începutul ședinței Cosette Chichirău a adus acuzații dure la adresa administrației

După cum ne-a obișnuit, deputatul USR Cosette Chichirău, după ce a luat cuvântul la începutul ședinței, a părăsit sala după doar câteva momente împreună cu colegul de la USR, Adrian Popa. Subiectul avea să acapareze mare parte din ședință, deoarece restul consilierilor au avut mai multe discuții pe această temă.

„Pentru Campionatul Mondial de Esports, unde federația este în Coreea de Sud, Primăria Iași a făcut niște plăți în Macedonia de Nord, nu știu, poate au încurcat continentele, punctele cardinale, care este legătura Macedoniei de Nord cu Coreea de Sud. De ce Primăria Iași face plăți de milioane de dolari în niște conturi obscure, prin niște intermediari obscuri, legați de Vladimir Putin”, a specificat Cosette Chichirău în cadrul ședinței.

Primarul Mihai Chirica asigură ieșenii că totul se desfășoară conform planului, iar campionatul se va organiza fără probleme în toamnă. Plata a fost făcută către o filială a Federației Internaționale de Esports, iar banii vor ajunge unde trebuie în cele din urmă.

„Vă dați cu părerea despre Campionatul de Esports, dar nu știți cu ce se ocupă. Mai mult decât atât, înțeleg că vă este foarte facil să intrați în aceeași tabără cu doamna Șoșoacă, în ceea ce privește colaborarea cu mâna extremismului rus care a apărut și în România. Cred că e bine să vă vedeți de ceea ce înțelegeți pentru a putea fi utilă comunității care vă plătește. Vă asigur că nu sunt probleme, iar când veți înțelege ce e o federație și o sucursală a federației veți înțelege și adevărul”, a precizat primarul Mihai Chirica.

Ceilalți consilieri au venit cu alte opinii

Primarul asigură ieșenii că Esports se va desfășura conform planului

Ceilalți consilieri locali consideră că acest proiect trebuie susținut până la capăt pentru beneficiile pe termen lung ale orașului. Astfel, îndeamnă ca toți oamenii politici de pe scena Iașului să se unească pentru ca evenimentul să fie organizat în cel mai bun mod.

„S-a încercat dinamitarea unui eveniment emblematic al orașului nostru. În momentul în care există un contract între două părți și se comunică conturi oficiale, licențe oficiale, se fac schimburi de informații. Tu, ca partener, nu te bagi în bucătăria celuilalt, să vezi unde ajung banii, dacă vor ajunge la cei din Coreea de Sud, nu este problema noastră, noi am plătit către o filială de-a lor, care are sediul în Macedonia de Nord”, a spus Eduard Boz, consilier local.

În cea mai mare parte din ședință au fost mai multe discuții aprinse pe tema Esports, iar singurii care au fost în opoziție au fost membrii USR. Ceilalți consilieri consideră că acest proiect ar trebui să fie susținut de oamenii politici din Iași, iar disputele să fie lăsate în plan secund.