Scandal la pensiunea Iriss din cauza unei nunți anulate! Clientul nu a primit avansul înapoi! Patronul Sorin Bădărău spune că a mâncat și a băut pe săturate
Un client al pensiunii Iriss susține că a fost înșelat de patronii afacerii. A plătit un avans pentru o nuntă care nu a mai avut loc. „Mi-au spus că este un comision pentru că și-au pierdut timpul cu mine”, a precizat bărbatul. Patronul Sorin Bădărău a găsit motivul pentru care nu a fost returnată suma în totalitate
Un client al pensiunii Iriss din Valea Lupului s-a arătat nemulțumit de serviciile oferite de operatorul economic. Totul a început de la o nuntă care trebuia să aibă loc în sala de evenimente a pensiunii, programarea fiind făcută încă din 2018. Evenimentul a picat chiar în starea de urgență declarată în timpul pandemiei de COVID-19. Bărbatul reclamă că a cerut restituirea avansului, dar s-a lovit de un refuz.
„Am rezervat sala de evenimente de la restaurantul Iris în 2018. Era pentru nunta mea. Evenimentul a nimerit în pandemie. Am plătit un avans de 2.000 lei pentru rezervarea sălii. Bineînțeles, în starea de urgență evenimentele au fost anulate. Recent, am revenit la restaurant și am cerut să reprogramăm. Mi-au spus că nu au locuri libere. Am înțeles situația și am cerut banii înapoi. Numai că, din 2.000 de lei, mi-au returnat 1.500 lei. Restul de 500 de lei au refuzat să-i înapoieze. Mi-au spus că este un comision pentru că și-au pierdut timpul cu mine și că au avut cheltuieli cu hotelul. Îmi pare rău că nu i-am înregistrat. Mi-au reținut abuziv acești bani. Nu exista în contract așa ceva. Cât să aștept, 40 de ani?”, a precizat Fănică B.
Patronul pensiunii Iriss a precizat că nu s-a ocupat direct de rezervarea sălii de evenimente
Contactat de către reporterii BZI, Sorin Irinel Bădărău, patronul pensiunii-restaurant Iriss, a precizat că în cazul în care clientul se răzgândește, este reținut tot avansul.
„Nu știu de ce nu i-a dat banii înapoi. Nu mă ocup eu direct. Dacă ar fi fost vorba despre oprirea banilor, nu s-ar fi restituit tot avansul, nu doar o parte. Nu asta este politica firmei. Dacă se răzgândește, pierde tot avansul”, a declarat Sorin Bădărău, administratorul pensiunii.
Ulterior, omul de afaceri a revenit cu completări.
„Am vorbit cu sora mea. Cei 500 lei au fost opriți pentru că au făcut degustări la noi, împreună cu nașii. Normal trebuia să oprim tot avansul, dar fiind starea asta de pandemie, am fost înțelegători. Clientul s-a decis să se ducă în altă parte”, a mai spus omul de afaceri.
Afacerile lui Sorin Bădărău înfloresc și pe zona de dezvoltare imobiliară
Pensiunea din Valea Lupului este administrată prin intermediul societății B.I.S. Construct SRL. Anul trecut, afacerea cu cazări a înregistrat o cifră de afaceri de 3,2 milioane lei, profit de 352.665 lei, datorii de 825.165 lei, cu un număr de 18 angajați.
„Aici, la noi, cu fiecare petrecere în parte, sărbătorim iubirea dintre oameni. Sărbătorim alături de cei care își unesc destinele prin ceremonia nunții, de cei care se bucură de venirea pe lume a rodului iubirii lor prin petrecerea de botez și alături de acei oameni care trăiesc împreună momente de bucurie cu ocazia diverselor aniversări prin petreceri private, banchete, onomastici”, se arată în oferta pensiunii.
În schimb, Sorin Bădărău are afaceri înfloritoare prin intermediul altor firme, care au dezvoltat proiecte imobiliare. Spre exemplu, Yriss Casa SRL a declarat anul trecut o cifră de afaceri de 7,8 milioane lei, profit de 3,7 milioane lei, cu un singur angajat. Portofoliul de firme este completat de Sorin Imobil SRL. În 2019, societatea a avut o cifră de afaceri de 2,8 milioane lei, profit de 1,8 milioane lei, datorii de 430.293 lei, cu un singur angajat.