Scandal la o asociație de proprietari din Iași. Locatarii s-au trezit cu blocul inundat la ora 4 dimineața, după ce s-au spart țevile de apă caldă: „De doi ani de zile, președintele nu a făcut nimic” – FOTO/VIDEO

de: Petronel Ștefan
02:00, 08 ian. 2024

Scandal la o asociație de proprietari din Iași, după ce au cedat țevile de la apa caldă. Locatarii blocului A2, de pe Bulevardul Țuțora, s-au trezit în dimineața zilei de 7 ianuarie 2023 cu apartamentele inundate

Oamenii din bloc sunt exasperați de situație, având în vedere că nu este prima dată când se întâmplă acest lucru. În anii trecuți s-au mai confruntat cu probleme asemănătoare, însă nu s-a făcut nicio schimbare. În tot acest timp, președintele asociației de proprietari susține că nu sunt suficienți bani pentru a înlocui țevile.

Scandal la o asociație de proprietari din Iași

Blocul A2 are o vechime de mai bine de 50 de ani, iar țevile nu au fost înlocuite niciodată. Oamenii sunt total nemulțumiți pentru faptul că președintele asociației nu a rezolvat problema după ce a fost sesizată în anul 2022. Acum, locatarii stau cu frică pentru că țevile vor ceda în orice moment și vor rămâne fără apă caldă în sezonul rece.

„Ne-am săturat, altfel nu se poate aici. Ieri dimineață, la 4, ne-am trezit cu toții în bloc că se auzea cum curge apa în scară. Imediat mi-am dat seama că iar au cedat țevile. Problema este că nu e prima dată, în urmă cu doi ani ne-am distrus apartamentele din cauza acestui lucru. Am vorbit cu președintele asociației să găsim o rezolvare și a trebuit să punem bani pentru a fi înlocuite țevile. Am dat atunci 1.700 de lei și alți vecini au plătit. Dar din aprilie 2022 au trecut aproape 2 ani și nimic nu s-a întâmplat, nici măcar nu a venit președintele să discute cu noi. Am oprit apa caldă, nici nu am avut aseară și așteptăm să vina instalatorii, să repare măcar unde se poate.

Sunt bătrâni în blocul acesta, familii cu copii, nu pot sta să își încălzească apă pe aragaz. Președintele nici măcar nu ne-a chemat la discuție, să vedem ce putem face, pe el nu îl interesează dacă nu stă în bloc, aici, dar banii noștri sunt blocați de 2 ani de zile. Eu am trimis în scris peste tot, la asociația de proprietari, la primar, însă nimic nu s-a rezolvat. La noi se poate doar cu scandal, cu procese și alte lucruri de astea”, povestește Iulian Ungureanu, un locatar din bloc.

Iulian Ungureanu a mai sesizat și alte probleme care țin de asociația de proprietari.

Asociația nu are bani să schimbe țevile

Președintele asociației de proprietari susține că nu are bani cu care să facă reparațiile

Președintele asociației de proprietari Țuțora 3 ridică din umeri și spune că nu are ce să facă, pentru că nu sunt fonduri. Nu toți oamenii au plătit banii pentru înlocuirea țevilor, iar acum nu poate să schimbe doar pentru cei care au plătit.

„Povestea cu domnul Ungureanu este mai lungă, nu intrăm acum în detalii. Noi, acum, suntem la stadiul în care analizăm ofertele și o să le prezentăm locatarilor. Asociația de proprietari nu are bani, nu avem cu ce face modificările. De asta le-am cerut atunci banii respectivi, ca să putem schimba țevile, însă doar câțiva oameni au plătit. Acum se va interveni punctual, unde va fi cazul, eu am discutat cu locatarii când a fost incidentul, le-am spus de unde să oprească apa caldă și să aștepte echipa pentru reparații, mai mult de atât nu putem face”, spune Cristian Gabriel Paraschiv, președintele asociației de proprietari Țuțora 3.

Țevile de la apa caldă au provocat un scandal monstru la o asociație de proprietari din Iași. Locatarii din blocul A2, de pe Bulevardul Țuțora, au ajuns la limita exasperării după ce s-au trezit cu apartamentele inundate.