Scandal între Cătălin Zmărăndescu și Marian Drăgulescu la Survivor. Ce și-au reproșat cei doi concurenți

de: Pruna Gabriela
21:00, 15 mart. 2022

Odată cu înaintarea în competiție, atmosfera devine din ce în ce mai tensionată la Survivor România 2022. Conflictele sunt la ordinea zilei, iar până la un scandal monstru se pare că e doar un pas. De această dată, protagoniști au fost Cătălin Zmărăndescu și Marian Drăgulescu.

Scandal între Cătălin Zmărăndescu și Marian Drăgulescu la Survivor

Se pare că, după ce Faimoșii au pierdut jocul de imunitate, Cătălin Zmărăndescu a avut un moment în care a cedat nervos. Fostul luptător l-a luat prin surprindere pe coechipierul Marian Drăgulescu, aducându-i diferite reproșuri. Cel dintâi ar fi „urlat ca în junglă”, după spusele Războinicilor, prezenți și ei la întreaga scenă.

Cătălin Zmărăndescu și-ar fi ieșit din minți după ce Marian Drăgulescu le-a reproșat Faimoșilor că nu ar fi tocmai ok să-i aducă critici în modul în care o fac, în cazul în care nu aduce punctul pe traseu echipei. Fostul gimnast s-a arătat nemulțumit de comportamentul lui Zmărăndescu atunci când acesta i-a spus că „aruncă ca o fetiță”.

Ce reproșuri și-au adus Cătălin Zmărăndescu și Marian Drăgulescu la Survivor

Marian Drăgulescu a spus că, în opinia lui, unele jigniri pe care le primesc cei care nu se descurcă bine pe traseu ar strica atmosfera echipei. În plus, asta ar fi vizibil și la probele viitoare.

„Strici atmosfera!”, i-a spus Marian Drăgulescu lui Cătălin Zmărăndescu la Survivor.

Auzindu-i remarca lui Marian Drăgulescu, Cătălin Zmărăndescu s-a înroșit la față și a început să „urle”. Acesta i-a reproșat fostului gimnast că nu e în stare să aducă punctul pe traseu și i-a spus să tragă de el.

„Adu punctul! Dacă nu ești în stare ce vrei să îți fac?! Trage de tine! Tu ești nebun la cap?! Nu are nicio legătură olimpiada cu ce e aici. Te superi că am zis că arunci ca o fetiță!

(…) Te dai cu capul de pereți că ai fost fraier. Îți pui cenușă în cap.(..) Ai făcut un scandal din nimic!”, i-a răspuns Cătălin Zmărăndescu, conform click.ro.

Războnicii, prezenți și ei la întreaga scenă, s-au arătat șocați de modul în care Cătălin Zmărăndescu a țipat la fostul gimnast, în timp ce îi repeta că ar avea comportament de „fetiță”. Membrii echipei albastre au spus despre Cătălin Zmărăndescu că „a urlat ca în junglă”.