Savatie Baștovoi – citatele ieromonahului au devenit celebre în toată România
Ieromonahul Savatie Baștovoi este cunoscut în toată România pentru citatele lui despre viață dragoste și dragostea pentru Dumnezeu.
Pe numele său de mirean Ștefan Baștovoi, Savatie s-a născut pe 4 august 1976, la Chișinău. Tatăl său, Valentin, a fost profesor de logică la Universitatea „Ion Creangă”, iar mama sa, Claudia, absolventă a Institutului de Arte, secția regie.
Ștefan Baștovoi a absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Interesant este faptul că în ultimul an de liceu a ajuns să fie internat la Institutul de Psihiatrie „Socola“, unde a scris volumul „Un diazepam pentru Dumnezeu!“.
Savatie Baștovoi, ieromonahul extrem de căutat pentru scrierile sale
Începând cu 1993, a publicat poezie, povestiri, fragmente de roman, eseuri și articole în cele mai importante reviste literare din România și Basarabia și a obținut mai multe premii din partea revistelor Convorbiri literare, Timpul, Dacia literară.
În 1996, s-a înscris la Facultatea de Filozofie a Universității de Vest din Timișoara, însă a abandonat-o doi ani mai târziu.
În 1999 a fost tuns în monahism, primind numele de Savatie. Un an mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, iar în 2002 ieromonah.
De-a lungul timpului, Savatie Baștovoi a scris mai multe cărți, printre cele mai bine vândute fiind: „Idol sau icoană?“ (2000), „Între Freud şi Hristos“, „În căutarea aproapelui pierdut“ (2002), „Dragostea care ne sminteşte“ (2003), „Ortodoxia pentru postmodernişti“, „A iubi înseamnă a ierta“ (2006) și „Diavolul este politic corect“ (2010).
Savatie Baștovoi: „Viața nu este făcută doar din muncă și contracte!“
Eseist, teolog şi scriitor din Republica Moldova, Savatie Baștovoi a abordat de-a lungul timpului teme extrem de importante pentru viața monahală, dar și subiecte din cotidian.
„Viața e un tumult de sentimente, de legături și sfâșieri cărora trebuie să le faci față. Uneori, o hârtie de divorț nu te eliberează de omul pe care l-ai iubit, după cum niciun certificat de căsătorie nu te face să iubești și să fii iubit.
Ce să faci cu tine în viața de dincolo de hârtii, acolo unde nici un argument nu-ți poate împăca îndoiala, unde regretele te pot distruge și unde o alegere care, formal, este un succes îți poate aduce prăbușirea? Viaţa este o invitaţie la taina iubirii dumnezeieşti şi tot ce ne abate de la participarea la această taină este o irosire”, spune Savatie Baștovoi într-una din scrierile sale.
Savatie Baștovoi, despre botez: „Trântirea sub apă a unui prunc în timp ce țipă este un spectacol grotesc“
Recent, ieromonahul s-a arătat deranjat de modul în care se face botezul la șase săptâmăni. Acesta consideră că botezul nu trebuie să fie o practică ce să pună în pericol viața pruncului, întrebarea nefiind dacă botezul trebuie făcut prin afundare, ci „pe cine, cum şi când afundăm“.
„Nu am înţeles niciodată spectacolul grotesc cînd un prunc căruia nu i s-a uscat bine buricul este trîntit sub apă în timp ce ţipă ca din gură de şarpe. Să-mi lămurească cineva cum e argumentată această urgenţă a botezului, încît să nu mai poată aştepta ca acel copil să se înzdrăvenească?“, a scris ieromonahul într-o postare pe pagina sa de Facebook, care imediat s-a viralziat.