Șase medici de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași au cusut bucată cu bucată fața unui bărbat mutilat de urs. Nici măcar zeci de operații estetice nu ar mai putea să-i redea figura de altădată

de: Andreea Pădurescu
02:00, 06 aug. 2021

Ciobanul în vârstă de 45 de ani din Suceava care a scăpat cu viață după ce a fost atacat de urs este de nerecunoscut. O echipă complexă, formată din medici de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” Iași, a reușit să îl salveze după mai multe ore de intervenții. Aceștia au reușit să îi refacă fața, însă nu o să mai arate niciodată ca înainte

Bărbatul în vârstă de 45 de ani din Suceava, care a fost mutilat de urs, este de nerecunoscut! Medicii ieșeni au făcut eforturi pentru a-i reconstrui fața. Operațiile au avut succes, însă bărbatul nu mai are aceeași fizionomie. O echipă complexă de medici ORL-iști, chirurgi oro-maxilo-faciali, chirurgi plasticieni și oftalmologi au muncit ore întregi pentru a-l salva pe bărbat. Intervențiile au fost complexe și, acum, acesta este bine, însă nu va mai arăta niciodată la fel. Bărbatul a ajuns la spital în stare foarte gravă, cu multiple plăgi în zona feței. O bucată de scalp era desprinsă de cap, mai multe bucăți de piele artârnau de fața bărbatului și doar zona ochilor a scăpat neatinsă.

„Pacientul a suferit mai multe intervenții chirurgicale. Acesta prezenta multiple fracturi în zona feței. S-a intervenit pentru imobilizarea fracturii de unghi mandibular prin osteosinteză cu plăcuțe metalice și blocaj intermaxilar rigid. S-a efectuat imobilizarea fracturii de arcadă zigomatică prin osteosinteză cu plăcuțe metalice. S-a făcut toaletarea și sutura plăgilor. Firele de sutură au fost suprimate. A scăpat ca prin minune din ghiarele fiarei”, au declarat medicii specialiștii de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon”, Iași.

Ciobanul a fost externat după două săptămâni de spitalizare

După aproximativ două săptămâni de internare, bărbatul a fost externat de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași și urmează să vină la controlul periodic. Acesta trebuie să revină peste o săptămână la control. Pacientul a fost externat după ultima intervenție efectuată în secția de chirurgie plastică pentru fractura de la nivelul oaselor mâinii stângi.
Specialiștii susțin că bărbatul nu va mai avea nevoie de intervenții chirurgicale la față. Din echipa de medici care au făcut tot posibilul ca bărbatul să își recupereze fața fac parte: dr. Mihai – Liviu Ciofu, chirurgie oro-maxilo-facială, șef lucrări dr. Perțea Mihaela și dr. Nadia Aldar, chirurgie plastică, dr. Cătălina Pintilie, ORL și dr. Constantin Grigoraș, oftalmologie.

Colegul ciobanului, în vârstă de 26 de ani, a murit în urma atacului

Amintim că pe data de 23 iulie 2021, trei bărbați au fost atacați de urs, la o stână din județul Harghita, la granița cu Suceava. Unul dintre ei este în stare gravă la spital, iar un altul a fost dat dispărut. Un cioban în vârstă de 45 de ani a fost rănit la față, membre și torace și a fost recuperat de pe munte de Salvamont și predat medicilor de la Ambulanță, după ce s-a refugiat, împreună cu un alt cioban, într-o stână.

Acesta a ajuns pe data de 24 iulie 2021 la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași, în stare foarte gravă, și a intrat de urgență în sala de operație. Zeci de salvamontiști, polițiști, jandarmi și pompieri au participat la misiunile de căutare pentru cel de-al treilea bărbat. Ciobanul care a fugit în pădure în urma atacului a fost găsit mort, la aproape 300 de metri de locul în care a avut loc atacul. Victima, un bărbat de 26 de ani, avea răni grave în momentul în care a fost găsit.

Un călugăr a fost atacat de urs în pădure

Luni, 12 iulie 2021, în jurul ore 19:30, un călugăr de la Mănăstirea Sihăstria Putnei, din Suceava, a fost mușcat de un urs! Bărbatul are 34 de ani și a plecat de la mănăstire în pădurea din apropiere pentru a culege niște ciuperci. După ce a mers câțiva metri prin pădure, călugărul a observat un pui de urs, s-a uitat în jur să vadă dacă ursoaica este prin apropiere și s-a apropiat de acesta.

După ce s-a jucat câteva minute cu puiul, din senin a apărut ursoaica și l-a atacat pe bărbat. Acesta a fost neputincios în fața animalului, dar, ca prin minune, a scăpat cu viață. Călugărul a reușit să scape din ghearele ursului și a reușit să fugă. Acesta a reușit să ajungă la mănăstire și a sunat la 112. La fața locului a ajuns un echipaj medical, iar bărbatul a fost transportat la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, unde a primit îngrijiri medicale. Călugărul a ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași pentru a i se administra antirabicul.