Sărbătoarea Sfântului Gheorghe. Ce este bine să faci în această zi

de: Nastasa Daniel
11:21, 22 apr. 2024

Te întrebi când este sărbătoarea Sfântului Gheorghe? Sfântul Mucenic Gheorghe este unul dintre cei mai iubiți sfinți din calendarul ortodox și este prăznuit în fiecare an pe data de 23 aprilie. S-a născut în vremea împăratului Dioclețian, în secolul al IV-lea. Din cauza convingerilor sale despre credință și despre religie a fost întemnițat și forțat să renunțe la credința creștină.

Sărbătoarea Sfântului Gheorghe. Cine a fost acesta

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în vremea împăratului Dioclețian, în secolul al IV-lea. A provenit din părinți creștini, în Cappadocia. Și-a mărturisit credința în Iisus Hristos, iar din cauza acestor convingeri religioase a fost întemnițat și forțat să renunțe la credința creștină. Sf. Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jertfi zeilor, însă în zadar toate aceste încercări deoarece el nu s-a lepădat de credința în Hristos. A fost torturat și până la urmă ucis prin decapitare la data de 23 aprilie. De aici, această zi a rămas ziua sa de prăznuire.

Sfântul Gheorghe apare în iconografie călare pe un cal și străpungând cu sulița un balaur. El apare ilustrat așa deoarece printr-o legendă se spune că Sf. Gheorghe a salvat cetatea Silena din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Imaginea Sfântului Gheorghe a rămas în amintirea creștinilor drept un model de curaj în lupta cu diavolul. A fost reprezentat într-o mantie roșie, culoarea tradițională a unui martir, dar și ca un războinic pedestru sau tribun militar, în veșminte patriciene cu o diademă metalică pe cap și ținând o cruce în mâna dreaptă și o sabie în mâna stângă.

Ce este bine să faci în această zi de sărbătoare

În credința populară, Sfântul Gheorghe mai este numit și SânGeorge sau Sângeorz, patronul naturii înverzite, al vegetației, vitelor și oilor. Î2n credința populară se spune că, atunci când broaștele cântă pentru prima dată, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Sâmedru, Sfântul Dumitru, și deschide porțile naturii. Unul dintre cele mai răspândite și urmate obiceiuri de Sfântul Gheorghe este împodobirea casei cu plante care marchează renașterea naturii.

Astfel că, în Muntenia se folosesc crengi de stejar sau de păr, în Transilvania se pun fire de leuștean, în Banant se pun frunze de fag sau gorun. Se spune că aceste simboluri vegetale au rolul de a proteja gospodăria de spiritele rele. Tot de Sfântul Gheorghe, o veche tradiție spune că, cine se scaldă înainte de răsăritul soarelui într-o apă curgătoare va avea noroc tot anul și va fi păzit de rele. Gunoiul care este adunat în ziua de Sf. Gheorghe este bine să fie pus la rădăcina pomilor, deoarece aceștia vor rodi mai bine. În ziua de Sfântul Gheorghe se adună de pe câmp plantele medicinale și se păstrează de-a lungul anului.

Cine doarme de Sfântul Gheorghe va fi tot anul somnoros

Se spune că cine doarme în ziua de Sf. Gheorghe ia somnul mieilor și va rămâne tot anul somnoros. Busuiocul care este semănat înainte de răsăritul soarelui este bun pentru cinste. Cine se spală cu roua de pe busuioc va fi cinstit de toată lumea. În anumite zone ale țării, în ziua de Sfântul Gheorghe, bărbații obișnuiesc să pună ramuri verzi la stâlpii porților, la ferestre, uși, grajduri și grădini. Ramurile se păstrau peste an și erau folosite împotriva diverselor boli. Se mai spune că, dacă în această zi fetele mari priveau într-o găleată cu apă la miezul nopții, în ajunul Sfântului Gheorghe, acestea își puteau vedea ursitul.

Tot o tradiție veche spune că fetele obișnuiau să împletească cunune verzi pe care le presărau pe uliță. Dacă băieții pe care îi îndrăgeau călcau pe cunune, atunci acesta era semn că fetele urmau să se mărite în acel an. O tradiție veche în anumite zone ală țării este urzicatul. Se spune că cine este urzicat în această zi va fi harnic, ager și sănătos toată vara.

O veche vorbă din popor spune că, dacă în ziua de Sfântul Gheorghe va fi rouă multă, acesta este un semn de bogăție, dacă este o zi ploioasă, atunci se va face grâul și fânul. În dimineața de Sf. Gheorghe, femeile scoteau afară sculele de țesut, pentru a răsări soarele peste ele. Acesta era un semn că vor avea spor tot anul. De Sfântul Gheorghe se obișnuia ca oamenii să se bată cu ramuri verzi ca să nu îi doară mijlocul.

Când este Sărbătoarea Sfântului Gheorghe se spune că dacă va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat, iar dacă e ploaie se va face grâu și fân, potrivit credinței populare.