Sancțiuni în cazul autoutilitarelor care murdăresc carosabilul din municipiul Iași
Autoutilitarele care transportă materiale de construcții sunt luate în vizor de autoritățile locale deoarece acestea murdăresc de multe ori carosabilul, transportând moloz și glod de pe șantiere pe domeniul public. Oamenii legii au în vizor mai ales autobetonierele care traversează orașul și care lasă urme de beton pe asfalt.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului 5 Poliție Locală au sancționat cu amendă în valoare de 360 lei, pe numitul V.I, domiciliat în municipiului Iași, deoarece nu a luat măsurile necesare de etanșeizare a autobetonierei, împrăștiind beton pe partea carosabilă în zona strada Victor Mihăilescu Craiu”, au declarat reprezentanții Poliției Locale Iași.
Mizerie în apropierea șantierelor
În atenția autorităților sunt și zonele din apropierea șantierelor, acolo unde se găsesc de multe ori urme de betoane și glod pe străzile învecinate. Șefii de șantiere care nu iau măsuri speciale de curățare sunt aspru sancționați.
„Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului au sancționat cu amendă în valoare de 500 lei, pe numitul A.H., domiciliat în municipiul Iași, deoarece, în calitate de șef șantier, nu a luat măsurile necesare de curățare a roților, osiilor și a obloanelor autospecialelor la ieșirea de la punctul de lucru, murdărind carosabilul pe timpul deplasării”, au mai declarat reprezentanții Poliției Locale Iași.