Salvați Copiii Iași lansează proiectul Școala Mobilă, care vine în ajutorul micuților ce provin din medii defavorizate: „Este o sursă de speranță pentru cei care trăiesc în sărăcie și marginalizare” – FOTO

de: Redacția BZI
02:00, 05 oct. 2023

Astăzi (n.r. – 5 octombrie), de Ziua Educației, Salvați Copiii Iași lansează proiectul Școala Mobilă – Educație pentru copiii defavorizați. 400 de micuți din medii defavorizate vor beneficia de 500 de ore de activități educative anual

Școala Mobilă este un instrument care oferă educație non-formală copiilor care au foarte puțin acces la aceasta. Micuții trăiesc fie în zone izolate, fie în comunități care se confruntă cu sărăcie extremă. Problemele pe care le întâmpină familiile lor îi împiedică să meargă la școală și îi determină să înceapă să lucreze de la vârste foarte fragede.

Salvați Copiii Iași lansează un proiect care vine în ajutorul copiilor ce provin din familii defavorizate

400 de copii din medii defavorizate vor beneficia de 500 de ore de activități educative prin Școala Mobilă anual

Regiunea de Nord-Est a României este cea mai săracă din UE, iar copiii sunt cei mai afectați de această situație: unu din patru micuți trăiește la limita existenței (Eurostat, Children at risk of poverty or social exclusion, September 2022). În comunitățile defavorizate din oraș, educația nu este o prioritate, ci supraviețuirea de zi cu zi. Adesea, copiii nu pot merge la școală, fie pentru că familia nu îi poate susține, fie pentru că sunt implicați în asigurarea veniturilor. Astfel, cei mai mulți au un nivel foarte scăzut de educație.

Școala Mobilă este un instrument educațional care permite organizarea de activități educative direct în comunitate. Este un sistem pe patru roți, cu planșe extensibile pe care se pot atașa diferite panouri pe teme precum alfabetizarea, matematica, educația în domeniul sănătății, emoțiile, terapia creativă etc. Copiii din comunitățile defavorizate au șansa de a-și dezvolta abilitățile și de a-și crește stima de sine, astfel încât să poată merge (înapoi) la școală.

„Școala Mobilă este o sursă de speranță pentru copiii care trăiesc în sărăcie și marginalizare, pentru că educația este un drept fundamental al fiecărui copil și o forță puternică care poate schimba destine și să dezvolte comunități întregi. Fiecare copil are nevoie de o educație. Donează 4 euro lunar, prin SMS, la 8864, cu textul «STUDII» și adu școala la copiii care au cea mai mare nevoie”, spune Andrei Crăciun, coordonator Școala Mobilă, Salvați Copiii Iași.

Școala Mobilă redă încrederea în sine copiilor

De peste 30 de ani, Salvați Copiii Iași țese o lume mai bună, mai sigură și mai veselă pentru copiii care se îndreaptă către noi atunci când se află într-o situație vulnerabilă

Copiii își descoperă talentele, își construiesc încrederea în sine și se simt prețuiți și iubiți. Ei devin eroii propriilor vieți, depășind obstacolele și îmbrățișând oportunitățile pe care educația le aduce. Fiecare lecție devine o poveste captivantă, fiecare exercițiu devine o provocare, iar fiecare întâlnire devine o amintire prețioasă care le înseninează ziua.

Școala Mobilă nu se oprește doar la educație. Ea construiește punți între comunități, promovând înțelegerea și prietenia între copiii defavorizați și cei din comunitate. Aceasta cultivă spiritul de solidaritate și încurajează schimbul cultural, creând, astfel, o societate incluzivă și armonioasă.

De peste 30 de ani, Salvați Copiii Iași țese o lume mai bună, mai sigură și mai veselă pentru micuții care se îndreaptă către noi atunci când se află într-o situație vulnerabilă. În 2023, 1.357 de copii sunt susținuți prin proiecte de sănătate, educație și protecție, dintre care 270 beneficiază zilnic de educație în cele 4 centre educaționale ale asociației din Iași.