Salubris a participat la Târgul “IFAT” de la Munchen! Ce echipamente noi vor fi achiziționate de compania ieșeană de salubritate – GALERIE FOTO
Compania Salubris Iași a participat la Târgul “IFAT” de la Munchen. Acest târg este punctul “zero” de unde companiile de salubritate își achiziționează cele mai noi echipamente. La acest târg se aduc soluțiile revoluționare din domeniul de salubritate
Noi soluții și echipamente pentru compania ieșeană de salubritate. Au fost discutate noi tehnici de compostare și reciclare. Compania Salubris a participat la Târgul “IFAT” pentru a aduce la Iași cele mai noi echipamente din domeniul de salubritate. Acestea vor fi achiziționate prin PNRR, dar și din fondurile companiei.
Salubris a participat la Târgul “IFAT”
Compania Salubris a anunțat participarea la Târgul “IFAT” de la Munchen. Acest concept există de peste 50 de ani și este principalul târg la nivel mondial pentru managementul apei potabile și menajere, a deșeurilor și a materiilor prime. Au participat specialiști ai companiilor din domeniul managementului deșeurilor, reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, companii interesate de aceasta temă.
“O parte dintre echipamente le avem deja, o parte le vom achiziționa. Vor fi achiziționate ori din fonduri proprii ori prin fondurile PNRR. Vom achiziționa în primul rând pe partea de containere și puncte de colectare, acestea sunt eligibile prin PNRR. Insulele digitalizate care de asemenea vor fi finanțate prin PNRR, parte de centrele de colectare prin aport voluntar for fi dotate tot cu echipamente de ultimă generație, tot din fondurile PNRR. Utilaje, măturători, autocontainere, autogunoiere și autocompactoare de ultimă generație vor fi achiziționate din fondurile proprii de achiziții pe care le propunem pentru următorii ani”, declară purtătorul de cuvânt al companiei Salubris, Ana-Maria Șchiopu.
Evenimentul a fost un prilej prin care au fost descoperite ultimele tehnici în domeniul reciclării și managementului deșeurilor, precum și de a cunoaște ultimele proiecte de referință din Bavaria, stații de sortare, compostare, incinerare și întreprinderi comunale active în managementul deșeurilor.
Târgul “IFAT” de la Munchen
Aceste eveniment a avut loc în perioada 30 mai – 3 iunie 2022, la care au participat 2.984 de expozanți și aproximativ 119.000 de vizitatori ce au confirmat târgul drept cea mai importantă platformă pentru tehnologiile ecologice.
„O expoziție uriașă, transfer concentrat de cunoștințe, creare de rețele, IFAT München 2022 a servit drept inspirație pură și a condus la transformarea durabilă a industriilor și a comunităților rezistente la climă”, spune Stefan Rummel, managing director al Messe München.
La acest eveniment au participat expozanți din 59 de țări și vizitatori din 155 de țări, marile țări absente fiind China și Rusia.
A mai existat și o zonă de start-up ce a adunat 49 de start-up-uri din 16 țări. Au fost 15 pavilioane comune internaționale din Europa, precum și din Japonia, Canada, Coreea de Sud și SUA. Reprezentanți politici de rang înalt au participat la eveniment, din Egipt, Belgia și Malaezia, precum și miniștrii mediului din Brazilia și Singapore și multe alte delegații internaționale.
Compania ieșeană de salubritate a fost prezentă la întâlnirile din ultimii patru ani, aducând în Iași toate utilajele și cunoștințele descoperite an de an. Ca de fiecare dată, se vor achiziționa tehnologiile care ar putea îmbunătăți procesul de salubritate din Iași. Compania Salubris a participat la Târgul “IFAT” de la Munchen din perioada 30 mai – 3 iunie.