Salariul lui Ianis Hagi la Rangers, în atenția lui Celtic! Ce spun rivalii despre transfer!

de: evelina.chitoroaga
04:00, 13 iun. 2020

Salariul lui Ianis Hagi la Rangers a devenit subiect de discuție chiar și pentru rivala Celtic. „Disperarea lui Rangers e dovedită după ce a fost scos la iveală salariul lui Hagi”, este titlul dat de publicația „Thecelticbhoys”, care susține că „Rangers pare să fie absolut disperată să oprească Celtic din a câștiga al zecelea titlu la rând anul viitor și a decis să plătească din nou salarii peste posibilități”.
Sursa citată face o adevărată „lecție” în care arată, cu exemple, că e posibil ca transferul lui Ianis Hagi să fi fost unul hazardat. Marea rivală a echipei lui Ianis Hagi a analizat și salariul pe care îl are „fiul Regelui”.

„Așa cum știm, Rangers nu s-a descurcat bine pe piața de transferuri în ultimele sezoane. Acesta este motivul uriaș pentru care ei nu au prea putut să fie o rivală pentru Celtic, în ciuda faptului că au cheltuit sume uriașe de bani pentru aducerea de noi jucători. Din păcate pentru ei, cei mai mulți dintre aceștia nu au putut să-și justifice nici transferul, nici salariul. Să-l luăm, de exemplu, pe Ryan Kent. Aripa a fost inițial împrumutată pe Ibrox și chiar a avut un sezon decent, cu 6 goluri marcate și 10 pase de gol.

Dar nu a fost suficient pentru Rangers să pună totul pe masă și să plătească o incredibilă sumă de 7 milioane de lire celor de la Liverpool, dându-i și un salariu de 20.000 de lire pe săptămână. Fanii de pe Ibrox l-au primit ca și cum ar fi putut să o detroneze pe Celtic. Dar ce a urmat a fost un sezon cel puțin dezamăgitor. 8 goluri și 3 pase de gol nu e ceea ce s-a așteptat Rangers din start”, a scris publicația „Thecelticbhoys”.

Transferul lui Ianis Hagi este considerat o greșeală de rivala Celtic

„E clar că Rangers nu au învățat din greșelile trecutului și a mers mai departe și l-a transferat pe Ianis Hagi pentru 3 milioane de lire de la Genk, după ce a avut doar 12 apariții, contribuind cu 3 goluri și două pase decisive. Aceste cifre au fost cumva considerate suficiente să justifice suma de transfer și cele 1,1 milioane de euro anual drept salariu. În contrast, Mohamed Elyounoussi (n.r. – jucător la Celtic) a marcat de 7 ori și a dat 6 pase decisive în doar 20 de apariții. Și, totuși, cei mai mulți dintre fanii lui Celtic nu sunt siguri dacă îl vor ca transfer definitiv din cauza sumei uriașe care este așteptat să fie cerută de Southampton pentru a-și recupera ceva din cele 16 milioane de lire plătite lui FC Basel în urmă cu câțiva ani”, se arată în publicația „Thecelticbhoys”.

Ianis Hagi, al doilea salariu de la Rangers

1,1 milioane de euro pe an va fi salariul lui Ianis la Rangers, adică 21.418 euro pe săptămână, deci în jur de 84.000 de euro pe lună! 1.18 milioane de euro pe an are Ryan Kent, jucătorul cu cel mai mare salariu de la Rangers, la diferență de doar 80.000 față de Ianis.

Media venitului săptămânal la Rangers este de aproximativ 14.000 de euro. În plus, ceea ce ies în evidență sunt bonusurile și clauzele din contract. Mijlocașul ofensiv va avea bonusuri de performanță și bonusuri la victorii, la golurile marcate la trofeele câștigate, la calificările în cupele europene sau la aniii petrecuți în tricoul lui Rangers.
Ianis Hagi (21 de ani) va avea o clauză specială și va fi remunerat și pentru selecțiile la echipa națională, dar și pentru calificările pe care le va obține cu naționala la turneele importante.
Ianis Hagi a fost transferat definitiv de la Genk la Rangers pentru 3,4 milioane de euro. 4,5 milioane de euro este cota de piață actuală a lui Ianis Hagi, potrivit publicației Transfermarkt.