Salariile incredibile ale directorilor din Iași. Iată ce venituri fabuloase au șefii firmelor publice care oferă cele mai importante servicii ieșenilor
Directorii companiilor publice din Iași încasează salarii incredibile pentru un simplu cetățean de rând. Plătiți cu mii de euro lunar, șefii ApaVital, Salubris, CTP Iași, Servicii Publice, Ecopiața, Termo-Service sau Citadin sunt printre cei mai bine plătiți șefi de firme publice din oraș. Veniturile salariale ale acestora au crescut între 20 și 50 la sută pe parcursul ultimilor doi ani, iar dacă miile de angajații ale acestor companii nu au avut parte de aceleași majorări, se poate spune că directorii sunt plătiți regește, aproape la fel ca în străinătate
Șefii companiilor publice din Iași încasează salarii care par incredibile pentru un simplu cetățean de rând. Plătiți cu sume de mii de euro, șefii ApaVital, Citadin, Salubris, CTP Iași, Ecopiața, Termo-Service sau Servicii Publice sunt printre cei mai bine plătiți directori din oraș. Cu venituri salariale care ajung la 2.000, 4.000 sau chiar 10.000 de euro lunar, șefii acestor companii câștigă mult mai mult față de anii precedenți, salariile lor fiind majorate între 20 și 50 la sută în ultimii doi ani.
Unul dintre cei mai bine plătiți directori din Iași este șeful Salubris SA. Compania care s-a modernizat complet în ultima perioadă, odată cu schimbarea conducerii, a oferit directorului general Cătălin Neculau venituri salariale de aproape 240 de mii de lei în 2019, ceea ce înseamnă un salariu de circa 20.000 de lei pe lună.
Venituri frumoase încasează și șefii Companiei de Transport Public Iași. Conform declarației de avere, directorul general Cristian Stoica a încasat în anul 2019 venituri salariale în valoare de 192 de mii de lei, ceea ce înseamnă un venit de aproape 16 mii de lei pe lună.
Cele mai mari salarii sunt la ApaVital, iar cele mai mici la Termo-Service Iași
Majoritatea directorilor din Iași au primit majorări salariale cuprinse între 20 și 50 la sută, cele mai mari schimbări fiind realizate mai ales la Compania de Transport Public CTP Iași, dar și Salubris, firme care au fost schimbate complet în ultima perioadă. De departe, cei mai bine plătiți șefi din Iași sunt cei din cadrul ApaVital, compania de apă-canalizare din județul Iași. Directorul general Mihai Doruș a încasat pe parcursul anului trecut o sumă de 373 de mii de lei, aproape jumătate din sumă fiind formată din bonusuri de performanță.
Șeful Ecopiața SA, Cristinel Stărică, a încasat un venit salarial de 14.210 pe lună, adică aproape 170 de mii de lei pe parcursul anului trecut.
Directorul general al Servicii Publice Iași, Laurențiu Ivan, a avut un salariu lunar de 13.230 pe parcursul anului 2019, adică a încasat de la compania care se ocupă de întreținerea spațiilor verzi din oraș o sumă totală de 158.760 anul trecut.
De asemenea, Marius Ionescu, directorul Citadin SA Iași, a fost remunerat pe parcursul anului trecut cu suma de 140 de mii de lei, adică aproape 11 mii de lei pe lună.
Pe de altă parte, în cazul Termo-Service SA au fost plătite printre cele mai mici salarii. Compania Primăriei Iași care administrează aproape o treime din totalul locuințelor colective din oraș a oferit directorului general Alin Aivănoaei un venit salarial de aproape 10 mii de lei pe lună, adică 120 de mii de lei pe parcursul anului trecut.