Safet Susic: „Nu mi-am recunoscut echipa”
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/8/4/safet_susici.jpg)
Safet Susic, selecţionerul naţionalei de fotbal a Bosniei, a declarat după eşecul la scor de forfait (0-3) cu România, că nu şi-a recunoscut echipa în acest meci.
„Nu mi-am recunoscut echipa. Am jucat atât de bine la Zenica, dar parcă la Bucureşti a fost altă echipă. Acum patru naţionale se bat pentru locul doi în grupă, locul 1 fiind clar al Franţei. Totul se va juca până în ultimul meci. Mai sunt destule partide şi totul e posibil”, a afirmat Susic.
„România a jucat foarte bine, dar echipa mea a fost foarte slabă, nu pot să îmi explic”, a adăugat Susic.
„Felicit echipa României, a obţinut o victorie meritată. Românii au fost mai buni, au avut mai multe ocazii şi au reuşit o victorie logică. România este o echipă foarte bună, le-am spus jucătorilor mei că e principala contracandidată pentru locul doi. Am avut posibilitatea să o eliminăm din cursă, dar nu am reuşit”, a conchis Susic.