S-au împărțit banii pentru cantina socială a Primăriei Iași! Mai multe firme vor furniza hrana persoanelor nevoiașe

de: Redacția BZI
02:00, 14 sept. 2022

Persoanele care depind de mâncarea oferită de cantina socială din Iași vor avea alimente și în perioada următoare. Licitația organizată în cursul lunii 2022 a fost finalizată. Mai multe firme au câștigat loturile scoase la licitație de autoritatea contractantă

Direcția de Asistență Socială (DAS), subordonată Primăriei Iași, a finalizat o licitație pentru desfășurarea activității curente, privind furnizarea mai multor loturi de produse alimentare pentru cantina socială situată pe strada Sf. Andrei, nr. 70. Valoarea estimată a contractului este de 1.025.470 de lei, fără TVA, aproape 200.000 de euro. În cadrul procedurii, loturile au fost câștigate de mai multe societăți: M&R SRL, Carpatis SRL, Ama Fruct SRL, Țac-Țac SRL, Cristiana Line SRL și Strungariu & Co Rigams LM SRL. Valoarea finală a contractului este de 367.662 de lei, fără TVA, aproape 75.000 de euro.

„Specificațiile tehnice care indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție sau o licență de fabricație sunt menționate doar pentru identificarea cu ușurință a tipului de produs și nu au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse. Aceste specificații vor fi considerate ca având mențiunea de «sau echivalent»”, se arată în caietul de sarcini.

Și Penitenciarul de Maximă Siguranță a lansat o procedură similară.

S-au împărțit banii pentru cantina socială în 13 loturi

Firmele participante au licitat pentru 13 loturi puse la dispoziție de autoritatea contractantă: alimente de bază, conserve, condimente, carne de pasăre, carne și preparate de porc, carne de vită, lactate, ouă de găină, pește congelat, produse de panificație, diverse produse alimentare, legume proaspete și fructe, legume congelate.

„Produsele se vor transporta cu mijloace auto, special amenajate, astfel încât să asigure pe toată durata transportului păstrarea nemodificată a caracteristicilor nutritive, organoleptice și fizico-chimice, să asigure protecția împotriva prafului, insectelor și rozătoarelor, să evite contaminarea chimică sau biologică. Produsele vor fi însoțite pe parcursul transportului de certificatul veterinar de transport, act ce atestă salubritatea produselor transportate și certificat de calitate”, se mai arată în documentația procedurii.

La cantina socială, zilnic, mănâncă peste 100 de beneficiari.

Direcția de Asistență Socială a lansat altă licitație

Recent, DAS a lansat altă licitație pentru furnizarea alimentelor, procedură ce va avea loc pe data de 26.09.2022.  Valoarea estimată a contractului este de 138.945 de lei, fără TVA, aproape 28.000 de euro. Sunt scoase la licitație doar 3 loturi cu condimente și mirodenii, lactate și pește congelat. Comisia de evaluare va alege oferta furnizorilor cu prețul cel mai mic.

S-au împărțit banii pentru cantina socială a Primăriei Iași în cadrul unui program anual de achiziții.