S-a urcat atât de beat la volan, încât nici nu și-a dat seama că a provocat un accident! Alcoolemia indicată de aparatul alcooltest a fost uriașă și l-a trimis în arest!
Un bărbat din Iași s-a urcat atât de beat la volan încât a provocat un accident rutier și a plecat de la fața locului fără măcar să știe ce s-a întâmplat. Polițiștii l-au depistat și au deschis pe numele său un dosar penal. După ce a fost audiat, a fost reținut pentru 24 de ore și riscă să-și petreacă următoarele 30 de zile în spatele gratiilor
Încă un record de alcoolemie la Iași. Agenții din cadrul Secției V de Poliție au prins și dus la cercetări un bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui auto sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui auto fără permis de conducere. Din cercetări a rezultat că, în timp ce ar fi condus un auto pe Bulevardul Metalurgiei din mun. Iași, ar fi tamponat un auto în trafic și și-ar fi continuat deplasarea. Acesta a fost găsit ulterior de polițiști și testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, din verificările efectuate în bazele de date a rezultat faptul că acesta are permisul de conducere suspendat. Totodată, s-a constatat că autoturismul avea ITP-ul expirat și nu avea asigurare obligatorie RCA valabilă. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional și i s-a reținut certificatul de înmatriculare. În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui auto sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui auto fără permis de conducere. În baza probatoriului administrat, bărbatul bănuit de comiterea faptelor a fost reținut de polițiștii Secției V pentru 24 de ore și dus în arest, urmând ca, pe 6 iunie 2021, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale.
Polițiștii au plecat în urmărirea unui tânăr teribilist
Nu a fost singurul șofer care a avut de-a face cu poliția. Polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava au prins pe DJ 248 A, pe raza satului Țibana, un auto ce ar fi fost condus de un tânăr, de 26 ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta nu a oprit la semnalul polițiștilor, fiind necesară urmărirea sa. Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul are I.T.P.-ul expirat și nu deține poliță R.C.A. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui auto sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui auto fără permis. Pentru lipsă R.C.A. și I.T.P. expirat, s-a luat măsura sancționării contravenționale cu amendă și reținerea plăcuțelor cu numerele de înmatriculare. În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reținut de polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Miroslava pentru 24 de ore și introdus în Arestul I.P.J. Iași. Cercetările continuă.
Un bărbat a ajuns în arest după ce a urcat băut la volan
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Iași efectueaza cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că un tânăr de 29 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 247, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu niște copaci, în urma impactului rezultând rănirea tânărului.
În urma testarii acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, din verificările efectuate, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În baza probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași. Ulterior, acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a dispus arestarea sa preventivă pentru 20 de zile.