S-a plâns la șefi că gaborii au făcut mișto de el
În continuarea rubricuței, babetele vă mai povestesc câte ceva de prin lumea milițienilor. Nu știu babele dacă vă mai aduceți aminte, dar, acum ceva vreme, v-au povestit despre un milițian care a ajuns din greșeală la tragedia aia de la Bălțați. Venit de pe la Capitală, domn’ Ionțiță a făcut acolo un întreg spectacol, să le arate el caschetarilor din Iași cum se face treaba adevărată. Milițienii de la noi l-au lăsat să se dea în spectacol, dar au râs de el pe înfundate. Acum, însă, umblă o vorbă prin târg care spune că Ionțiță s-a milogit pe lângă șefii de la Bucale ca la Iași să fie trimis un control, pentru că el s-a simțit tare luat peste picior și „nesimțiții ăia trebuie să plătească”. Acum, se va vedea dacă va fi sau nu vreun control, dar situația e a naibii de amuzantă! Mai povestim și în alte edițiuni!