S-a decis soarta celei mai vânate clădiri din Copou! Chiriașul a fost mutat chiar în spatele monumentului. Interes de 1 milion de euro
Ultimul chiriaș al casei „Berthelot” a acceptat oferta Primăriei. Nu crede că transferul se va realiza prea curând. De mai bine de un an, procesele au blocat reabilitarea clădirii. La finalul săptămânii trecute, Primăria a obținut o soluție favorabilă din partea judecătorilor. Contractul de reabilitare în valoare de 1 milion de euro a fost deja semnat. A primit repartizare în alt imobil, chiar în apropierea monumentului istoric, pe aleea Veronica Micle. Reparațiile vor fi suportate din fondurile chiriașului.
„Da, am spus că voi face pe banii mei. Dar ei spun de noul imobil încă din septembrie. Mi-au propus că vor dezinfecta imobilul. Acolo mai sunt niște familii, cu o situație complicată”, a precizat Andreea Agapi
Un litigiu ce punea în pericol reabilitarea Casei „Berthelot”, prezentă pe lista monumentelor istorice, pare să se stingă. Clădirea din Copou a fost disputată de municipalitatea ieșeană și chiriașa acesteia, Andreea Agapi. Edilii au încercat să o evacuze în mai multe rânduri, dar fără succes. Andreea Agapi a atacat în instanță măsura municipalității și a câștigat în mai multe rânduri, până la finalul săptămânii trecute.
„Admite cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul Municipiul Iași, prin primar, în contradictoriu cu pârâtele Agapi Andreea Ruxandra și A.S.I., prin reprezentant legal Agapi Andreea Ruxandra. Autorizează reclamantul să intre în încăperile ocupate de pârâte …, pe durata efectuării lucrărilor de consolidare și reabilitare a clădirii. Dispune evacuarea pârâtelor din imobil, pe durata efectuarii lucrărilor de consolidare și reabilitare a clădirii”, se arată în soluția magistraților de la Judecătoria Iași, din data de 29 noiembrie.
Au ajuns la o înțelegere
Principala nemulțumire a Andreei Agapi era legată de distanța față de cel mai apropiat spital. Din cauza problemelor de sănătate, a cerut Primăriei un spațiu locativ lângă o unitate spitalicească. În primă fază, Primăria a respins solicitarea, pe motiv că nu erau apartamente disponibile. În final, Andreea Agapi și fiica acesteia ar urma să folosească altă casă a primăriei, de pe aleea Veronica Micle, nr.1, chiar în zona Casei „Berthelot”. Edilii au anunțat că au convenit cu Agapi ca aceasta să se ocupe de reparațiile imobilului, pe propria cheltuială. Acordul ar urma să fie parafat în prezența unui notar public. Contactată de reporterii BZI, Agapi nu a fost convinsă de rapiditatea cu care se va realiza transferul.
„Da, am spus că voi face pe banii mei. Dar ei spun de noul imobil încă din septembrie. Mi-au propus că vor dezinfecta imobilul. Acolo mai sunt niște familii, cu o situație complicată. În «Berthelot» am arhive cu poze și filme realizate încă din perioada comunistă. Acolo este mult mucegai. Voi face o expoziție cu materialele distruse. Acestea trebuie depozitate într-un mediu uscat. Altfel, se pierd. Dacă erau probleme cu clădirea «Berthelot», de ce m-au repartizat acolo?”, a subliniat Agapi.
Miza este de 1 milion de euro
Starea de continuă degradare a Casei „Berthelot” a fost semnalată de cotidianul BZI în luna mai 2017. După ceva timp, Primăria a anunțat că va face investiții, dar că trebuie să evacuze chiriașii. S-a organizat o licitație pentru consolidarea clădirii, contractul de 1 milion de euro fiind câștigat de către Iasicon SA, societate condusă de Titel Sinescu. Clădirea este un simbol pentru Centenarul Marii Uniiri, mai ales că în perioada Primului Război Mondial a fost reședința unui general francez.
„General francez, Henri Mathias Berthelot, a trăit în intervalul 1861-1931. În calitate de șef al Misiunii militare franceze în România, în cursul Primului Război Mondial, generalul a locuit în clădirea din Copou timp de un an. Activitatea militară a francezului a fost decisivă pentru lupta împotriva armatei germane. Francezul a contribuit la organizarea armatei, având aproximativ 400.000 de oameni, flancată de alte trei armate rusești, de aproximativ un milion de militari”, au arătat istoricii.