S-a dat startul bătăliei pentru ocuparea funcției de director financiar-contabil la Maternitatea „Elena Doamna” Iași! – FOTO
S-a dat startul bătăliei pentru ocuparea funcției de director financiar-contabil la Maternitatea „Elena Doamna” Iași, postul fiind scos la concurs. În prezent, director financiar-contabil în cadrul unității medicale este ec. Luminița Bușilă
Persoanele interesate să participe la concurs pentru postul de director financiar-contabil în cadrul Maternității „Elena Doamna” Iași trebuie să îndeplinească o serie de condiții specifice. Astfel, trebuie să fie absolvente de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil economic și, totodată, să aibă cel puțin doi ani de vechime în specialitatea studiilor.
A fost scos la concurs postul de director financiar-contabil de la Maternitatea „Elena Doamna” Iași
Dosarele de înscriere se pot depune până la 27 iunie 2024, ora 15.00. Pe 1 iulie 2024, vor fi afișate rezultatele selecției dosarelor de concurs, iar o zi mai târziu, respectiv 2 iulie 2024, se vor putea depune eventualele contestații. Rezultatele acestora vor fi făcute publice în data de 3 iulie 2024. Pe 4 iulie 2024, candidații pentru postul de director financiar-contabil vor trebui să susțină testul grilă de verificare a cunoștințelor din legislația specifică postului. Următoarea probă din concurs va avea loc pe 10 iulie 2024 și va consta în susținerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului, după susținerea testului grilă și a interviului de selecție.
În data de 11 iulie 2024, la sediul unității medicale, se vor afișa rezultatele concursului, urmând ca, în data de 12 iulie 2024, candidații să poată depune eventualele contestații privind proiectul de specialitate rezultatele concursului. Prin urmare, pe 15 iulie 2024, se vor afișa rezultatele după soluționarea eventualelor contestații privind proiectul/rezultat final, iar în data de 16 iulie 2024 se va afla persoana care va ocupa funcția de director financiar-contabil la Maternitatea „Elena Doamna” Iași.
Ce condiții generale trebuie să îndeplinească participanții
Candidații trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale. Astfel, pot participa la concurs persoanele care au cetăţenia română sau a unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene și cele care cunosc limba română, scris și vorbit.
Totodată, candidații trebuie să aibă capacitate de muncă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, și să aibă o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate. Aceștia trebuie să îndeplinească toate condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei.
Trebuie specificat faptul că nu pot ocupa postul director financiar-contabil de la Maternitatea „Elena Doamna” persoanele care au fost condamnate definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Nu pot candida la concurs pentru postul de director financiar-contabil de la Maternitatea „Elena Doamna” persoanele care execută o pedeapsă complementară prin care a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de care nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii și nici cele care au comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019, privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.