S-a dat alarma la Iași! Un bărbat a mers disperat la Poliție, după ce copilul i-ar fi fost răpit! Agenţii au avut parte de o surpriză de proporţii (EXCLUSIV)

de: Redacția BZI
02:00, 27 mai 2022

Un ieşean a mers la Poliţie şi a reclamat faptul că i-a fost răpit copilul. În urma incidentului, mama minorului a fost trimisă în judecată de procurori. Totuşi recent, magistraţii din cadrul Judecătoriei Hârlău i-au dat un avertisment Ionelei Simona Cibotaru, pentru nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.

Un bărbat din judeţul Iaşi a mers la Poliţie şi a reclamat faptul că i-a fost răpit copilul. În urma incidentului, mama minorului a fost trimisă în judecată de procurori. Totuşi, recent, magistraţii din cadrul Judecătoriei Hârlău i-au dat un avertisment Ionelei Simona Cibotaru, pentru nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.

„Instanţa renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpata Ionela Simona Cibotaru, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. Îi aplică inculpatei un avertisment şi îi atrage atenţia asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune în cazul în care va mai comite infracţiuni. Ia act de faptul că persoana vătămată D.M.S. nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal”, au afirmat judecătorii ieşeni.

În ediţiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.

O ieşeancă, judecată după ce un bărbat a mers disperat la Poliție deoarece copilul i-ar fi fost răpit

De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul Ionelei Simona Cibotaru a început pe 10 iunie 2021. Procurorii au trimis-o în judecată sub acuzaţia de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.

„În mod repetat, inculpata nu a respectat programul de legături personale a persoanei vătămate cu fiul său, program stabilit prin sentinţa civilă din data de 28 martie 2018”, au subliniat anchetatorii ieşeni.

În ediţiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.

Ce a spus la audieri ieşeanca Ionela Simona Cibotaru

Totul a pornit de la plângerea formulată de tatăl copilului. Pe de altă parte, ieşeanca Ionela Simona Cibotaru a declarat la audieri, în faţa magistraţilor, că nu recunoaște săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, solicitând readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale.

„Eu nu i-am interzis niciodată tatălui copilului să aibă legături personale cu acesta. Însă el a mers să-și vadă copilul doar când nu eram eu acasă!”, a precizat femeia în faţa judecătorilor ieşeni.

Totuşi, bărbatul care a formulat sesizarea a subliniat că a mers de mai multe ori pentru a-l vedea și a-l lua pe copil, însă mereu ieșea bunica acestuia, care spunea fie că minorul doarme, fie că nu este acasă. El a mai susţinut că, prin sentința civilă din 28 martie 2018, s-a dispus desfacerea căsătoriei părţilor prin acordul soților. S-a mai dispus ca autoritatea părintească pentru minor să fie exercitată în comun de ambele părți, stabilindu-se locuinţa acestuia la mamă, cu obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreţinere lunare în cuantumul de 270,5 lei.

De asemenea, s-a stabilit în favoarea bărbatului la un program de legături personale cu fiul său minor. Acum, judecătorii ieşeni au considerat că trebuie aplicat doar un avertisment în acest caz, după ce bărbatul s-a plâns la Poliţie după ce copilul i-ar fi fost răpit.