S-a ales cu un dosar penal după un accident rutier!

de: evelina.chitoroaga
04:00, 26 mart. 2020

Zilele trecute, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, agenții din cadrul Secției IV de Poliție au efectuat un semnal regulamentar de oprire a unui autoturism. Șoferul nu s-a conformat și a continuat deplasarea, intrând în coliziune cu un alt autoturism parcat.
Astfel, șoferul a fost identificat în persoana unui tânăr de 23 de ani, din comuna Tomești, iar, în urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu are permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis, iar cercetările continuă”, a precizat ieri Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Conform acesteia, agenții Postului de Poliție Belcești au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că nici acesta nu are permis. În această cauză a fost întocmit, de asemenea, un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis.