S-a aflat totul despre Cabiria Morgenstern: Cu ce se ocupă fiica cea mare a actriței Maia Morgenstern

de: BZI.ro
11:34, 16 ian. 2025

S-a aflat totul despre Cabiria Morgenstern. Fiica cea mare a actriței Maia Morgenstern a ales să calce pe urmele părinților săi și să urmeze o carieră în domeniul actoriei. Cabiria are un frate mai mare, Tudor Istodor, și o soră mai mică, Ana Isadora Băltățeanu.

S-a aflat totul despre Cabiria Morgenstern

Eva Leah Cabiria Morgenstern (25 de ani) s-a născut pe 11 februarie 1999 și este fiica actorilor Maia Morgenstern (62 de ani) și Andras Istvan Demeter (55 de ani). Deloc întâmplător, Cabiria a ales să calce pe urmele părinților săi și să urmeze o carieră în domeniul actoriei.

„Melc student, caut livadă, preferabil de vișini”, se arată în descrierea ei de pe Instagram, cu toate că și-a finalizat studiile masterale în decembrie 2023.

Cabiria Morgenstern a studiat Actoria la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca între anii 2017 și 2021 și are un master în Theatre/Theatre Arts Management la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, potrivit contului ei de LinkedIn.

Tot de acolo am aflat despre Cabiria că a făcut balet, arte marțiale, improvizație, dans contemporan și canto clasic. Tot la segmentul pregătire vocală, Cabiria a învățat tehnicile Patsy Rodenburg și Fitzmaurice. Până în prezent, Cabiria a jucat în diferite teatre din România și din Republica Moldova.

În decembrie 2024, în mediul online, Cabiria a făcut câteva dezvăluiri despre cum arată viața ei în prezent.

„Un pic despre mine în ultima vreme. Cel mai mare șoc e că e aproape jumătatea lui decembrie și nu m-a lovit depresia aia mare, nelipsită în ultimii ani. Sper să nu cobesc. Adică da, am avut o anxietate paralizantă și poate ușor paranoidă cât a fost harababura cu alegerile, dar să fim serioși – e vreun progresist/queer/alt care s-a simțit în siguranță în săptămânile alea? Țin acest update scurt căci îmi e bine momentan. Mă rog, în fiecare zi se mai defectează câte ceva, dar dacă n-aș fi într-o stare perpetuă de stres aș simți oare că trăiesc?”, a scris Cabiria Morgenstern pe Instagram.

Face parte din comunitatea LGBTQIA+

Regizoarea Chris Simion a avut numai cuvinte de laudă pentru actrița care a luat licența cu media 10.

„Cabiria Morgenstern a luat licența (facultatea de actorie) cu 10. 10 pe linie. Da! 10 curat. Nu mi-am pus niciodată problema notei pentru că în ea am văzut ceva ce vezi rar la un copil. Harul. Dincolo de muncă, talent, exigență, căutări, revelații….HARUL. Avea 7-8 ani, venea cu mama ei (Maia Morgenstern) la repetiții la “Și caii se împușcă, nu-i așa?”, în Laptaria Enache și stătea cu noi ore întregi fără să se plictisească, fără să ne deranjeze. Ne urmarea. Ore întregi. Saotamani. M-am legat de ea de-atunci într-un fel unic, special și am avut mereu sentimentul că e sora mea mai mică, sora pe care nu am avut/o și care mi-a fost dăruită. Apoi am lucrat spectacole împreună (Dybuk, Maitreyi, Cu ce va servesc?)“, a spus Chris Simion.

Tot de pe Instagram aflăm despre Cabiria că face parte din comunitatea LGBTQIA+. În descrierea sa de pe rețeaua socială, actrița a inclus două steaguri. Primul este steagul transgender, în culorile albastru, roz și alb, iar al doilea este steagul LGBT, în culorile curcubeului.

Prenumele Cabiria a devenit un fenomen în anul 1914, când scenaristul Gabriele D’Annunzio a scris un film mut intitulat astfel, după numele fiicei protagonistului. Cabiria ar putea fi versiunea feminină a numelui Kabīr, derivat din arăbescul al-Kabīr care se traduce drept „măreț”.

Acum, s-a aflat totul despre Cabiria Morgenstern, fiica cea mare a actriței Maia Morgenstern, ce a ales să calce pe urmele părinților săi și să urmeze o carieră în domeniul actoriei.