Expertiza INSEMEX: Incendiul de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Piatra-Neamț ar fi fost provocat de o candelă
Au trecut mai bine de nouă luni de la incendiul care a izbucnit în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalul Clinic Județean de Urgență Piatra-Neamț. Din păcate, 15 persoane și-au pierdut viața atunci.
Momentan, se pare că ancheta Parchetului General nu are niciun rezultat, la socilitarea reporterilor de la HotNews.ro transmițându-se că este „în curs administrarea unui probatoriu complex”. Deși inițial dosarul a fost deschis de procurorii de la Parchetul Tribunalului Neamţ, la puțin timp după, Parchetul General a preluat ancheta.
Miercuri, 25 august 2021, Parchetul General a transmis că „dosarul penal privind incendiul de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, în care se efectuează urmărire penală in rem pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă este în lucru la Secția se urmărire penală și criminalistică, fiind în curs administrarea unui probatoriu complex”.
Procurorul Marius Iacob este cel care conduce ancheta. În trecut acesta s-a ocupat de cazul de la Colectiv sau de tragedia de la Maternitatea Giulești.
„Este o echipă complexă de cercetare, pentru că vrem să stabilim cu exactitate ceea ce s-a întâmplat, să stabilim toate detaliile care sunt foarte importante în economia cazului. Cercetarea la faţa locului ar putea dura mai multe zile, ar putea dura şi două zile. Vom intra echipaţi corespunzător şi vom lua toate măsurile de prevenţie, pentru a elimina riscurile în aceste cercetări”, a afirmat procurorul Marius Iacob în data de 15 noiembrie, când încă se efectua cercetarea la fața locului.
Incendiul ar fi izbucnit din cauza unei candele
În cadrul unei emisiuni de televiziune, a fost readusă în discuție joi, 26 august 2021, o variantă care a fost speculată încă de la izbucnirea incendiului. Este vorba despre ipoteza care susține că incendiul ar fi pornit de la o candelă care a fost lăsată aprinsă în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă. Aceasta ar fi aprins un cablu de la un injectomat. De această dată, informația prezentată ulterior, ar fi susținută de anumite surse judiciare ca urmare a expertizei INSEMEX .
După mai bine de nouă luni de la tragedia de la Piatra-Neamț, expertiza INSEMEX ar fi ajuns pe masa Institutului Național de Expertize Criminalistice. De asemenea candela ar fi fost găsită în timpul cercetărilor, fiind poziționată în proximitatea unui ventilator mecanic, pe o noptieră.
”După 9 luni, Institutul Național de Expertize Criminalistice a primit raportul de expertiză al specialiștilor INSEMEX Petroșani, privind incendiul care a avut loc în 14 noiembrie 2020. După 9 luni, în sfârșit procurorii pot să coroboreze aspectele sesizate până acum din declarațiile care au fost luate, peste 100 de declarații în acest dosar care se află la Parchetul General la această oră, preluat de la Parchetul de la Tribunalul Piatra Neamț. Și concluziile, pe care eu le-am aflat pe surse judiciare, au mers către o candelă care a aprins, nu se știe cum, un cablu de injectomat de la un ventilator mecanic și așa s-a produs un scurt circuit, posibil și o scânteie care a dus la acest dezastru în urma căruia avem 15 persoane decedate.
Există declarații contradictorii. Evident, cel care a pus acea candelă, probabil a pus-o gândindu-se că unul dintre cei aflați în ATI-ul care fusese mutat de la etajul trei, la etajul doi, doar înainte cu câteva ore de incendiu, avea nevoie de o candelă pentru că se afla într-o stare extrem de gravă. Numai că, indiferent în ce situație gravă se află un pacient, în secțiile de Terapie Intensivă nu ai voie cu așa ceva, pentru că orice flacără într-un spațiu în care este full oxigen, se poate întâmpla o catastrofă de acest gen”, a declarat jurnalistul Adina Anghelescu.