Rusia și-ar fi reorganizat comandamentul militar ca să se pregătească pentru Donbas

de: BZI.ro
23:04, 08 apr. 2022

Un oficial occidental, general care se află în prezent la conducere având o experiență vastă în Siria, a confirmat că Rusia și-a reorganizat comandamentul operațiunilor sale din Ucraina.  Forțele care au invadat la 24 februarie au fost organizate și comandate separat din districtul din care au venit.

„A existat o coordonare foarte slabă între aceste comandamente diferite”, a declarat oficialul.

Motivul este dat de faptul că forțele ruse nu au fost niciodată antrenate să lucreze în acest mod. Comandantul Districtului Militar Sudic este acum responsabil de operațiuni pentru a încerca să asigure o mai bună coordonare și se pare că acesta este generalul Alexander Dvornikov.

„Acest comandant are multă experiență în operațiunile ruse din Siria. Așa că ne așteptăm ca comanda și controlul general să se îmbunătățească”, a declarat oficialul.

Oficialii occidentali au declarat că au asistat la trimiterea fragmentată a mai multor forțe spre Donbas

Cu privire la calendar, oficialul occidental a transmis că imperativele politice ar putea avea prioritate față de prioritățile militare în Rusia, pentru a obține un succes înainte de 9 mai, când țara marchează victoria în cel de-al Doilea Război Mondial. Oficialii occidentali au declarat că au asistat la trimiterea în mod fragmentat a multiple forțe înspre regiunea Donbas, în loc să facă o pauză care să permită forțelor să se regrupeze în mod corespunzător.

„Există o tensiune între logica militară de a pregăti forțele în mod corespunzător pentru o operațiune rusă revigorată în Donbas, folosind tactici mai adecvate și învățând unele dintre lecțiile din operațiunile dezastruoase de până acum, împotriva unui imperativ politic de a continua efectiv operațiunea și de a acționa rapid”, a declarat oficialul.

Se crede că Rusia are puțin mai puțin de 100 de batalioane disponibile pentru operațiuni, odată ce vor fi reconstituite după mișcările actuale.

Rusia vrea să recruteze peste 60.000 de soldați

Postul american CNN a transmis că Statele Unite au indicii că Rusia caută să recruteze „peste 60.000” de soldați printre care noi recruți și ar încerca mobilizarea rezerviștilor, pentru a întări forțele de invazie în Ucraina, potrivit unui înalt oficial american din domeniul apărării.

Oficialul a avertizat că „rămâne de văzut” cât de mult succes va avea Rusia în atingerea acestui obiectiv, cât de multă pregătire vor primi aceste forțe sau unde vor fi trimise.

Oficialul a mai spus că SUA nu au văzut că există „întăriri proaspete, complet antrenate, complet înarmate”, gata să întărească grupurile tactice de batalioane rusești epuizate.