Rusia regretă că nu a avut un răspuns mai dur în incidentul în care a fost implicată o navă militară britanică! Marea Britanie neagă orice conflict

de: cristian.george
14:46, 05 iul. 2021

În luna iunie 2021 un incident în Marea Neagră a generat un conflict diplomativ mai puţin obişnuit. Aşadar, o navă militară britanică a intrat în apele teritoriale ale Rusiei iar cei din urmă ar fi lansat mai multe focuri de avertisment. Totuşi, în timp ce ruşii susţin asta, oficialii Marii Britanii susţin că nu au fost trase focuri către nava NATO. Acum, o declaraţie oficială de la Kremlin explică faptul că Rusia regretă faptul că nu au acţionat mai dur în incidentul naval.

Vladimir Putin a menţionat faptul că Rusia a tras focuri de avertizare şi a lansat mai multe bombe asupra navei de război, bombe care ar fi putut să o scufunde.

Rusia regretă că nu a reacţionat mai dur atunci când nava de război a intrat în apele teritoriale ale Crimeei

Într-o comunicare oficială, ruşii susţin faptul că ar fi fost de bun augur o reacţie dură asupra navei care a intrat în Crimeea şi care, în acest fel, ar fi încălcat apele teritoriale ale țăriii. În acest sens, Dmitr Sergheievici Peskov, secretarul de presă a lui Vladimir Putin a menţionat duminică, la o televiziune de stat faptul că incidentul ar fi o provocare bine planificată din partea NATO şi că orice repetare de acest tip va provoca automat un răspuns în forţă

„Este evident că reacţia va fi, desigur, dură”, a spus Peskov. El a reiterat acuzaţia făcută de preşedintele Putin, că Washingtonul şi Londra au planificat împreună episodul. Cred că, bineînţeles, agenţiile noastre de informaţii ştiu cine a luat această decizie. Dar, desigur, cred că esenţa unor astfel de operaţiuni este planificată de aceiaşi tovarăşi superiori – cei de peste ocean”, a spus Peskov.

Rusia susţine că a tras focuri de armă către navă britanică, Marea Britanie neagă acest lucru

Ca un fapt inedit, ”războiul” din Marea Neagră s-a mutat în declaratiie oficialilor care se contrazic unele pe altele. Așadar, în timp ce Rusia susţine că a tras focuri de avertisment către navă britanică ce a intrat în apele teritoriale ale Crimeei, Marea Britanie susţine că nu a fost supusă niciunui avertisment.

Altfel spus, britanicii au mai menţionat faptul că navă rusească executa un antrenament care fusese anunţat în prealabil.

Crimeea, o dispută între Rusia şi restul lumii

Situaţia în zonă este tensionată incă din 2014 atunci când Rusia a anexat Crimeea, fiind reclamată și la CEDO pentru acest lucru, teritoriu care se afla sub administrarea Ucrainei. De atunci, lumea a fost divizată în două. Altfel spus, Rusia susţine că apele teritoriale din Crimeea sunt ale Rusiei, în timp ce NATO susţine că apele teritoriale respective sunt ale Ucrainei.

Tensiunile sunt în creştere, deoarece Ucraina şi ţările NATO organizează exerciţii militare în Marea Neagră, monitorizate de flota rusă a Mării Negre. Peskov a spus că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord este un element destabilizator care a dus la confruntare, dar că Rusia rămâne deschisă dialogului.