Rusia poate construi baze militare în Donețk și Lugansk după ce Vladimir Putin a recunoscut independența

de: cristian.george
11:05, 22 feb. 2022

Rusia poate construi baze militare în Donețk și Lugansk, acest lucru putând a fi posibil după ce în mod oficial Vladimir Putin a recunoscut independenta față de Ucraina a celor două regiuni. Acest lucru se poate întâmpla mai ales în contextul în care Rusia nu este străină de acest aspect. De exemplu, imediat după ce Rusia a recunoscut independența Crimeei, militarii ruși au intrat în regiune.

Vă aducem aminte faptul că Vladimir Putin a recunoscut în mod oficial independența a Donețk și Lugansk, iar în Ucraina s-a instaurat panica de teama unui război.

Rusia poate construi baze militare în Donețk și Lugansk

În urma înţelegerii cu liderii separatiști, Vladimir Putin a recunoscut independenta regiunii din Ucraina. Din această perspectivă, Rusia poate construi baze militare în Donețk și Lugansk, iar acest lucru este de aşteptat să se întâmple în curând dacă e să ţinem cont de precedentul din Crimeea.

Înainte de a face anunţul în mod oficial, Vladimir Putin a semnat decretul de recunoaștere a independenței celor două regiuni din Ucraina. Asta după ce Duma de Stat din Rusia a votat rezoluţia de recunoaştere. Oricum, situaţia nu se opreşte aici pentru că Rusia ar avea o înţelegere cu cele două regiuni pentru a încheia mai multe înţelegeri referitoare la o eventuală colaborare militară dar și la protejarea granițelor regiunilor.

Oricum, Putin a mai semnat un decret prin care se angajează să intervină militar în regiune cu trupe de menținere a păcii, iar acest lucru ar putea duce și la construcția de baze militare în regiuni. În replică, Occidentul a condamnat decizia Rusiei şi intenţia oficialilor de a crea Republica Populară Donețk și Republica Populară Lugansk, spunând că tot procesul este unul ilegal şi contravine tratatelor existente la nivel internațional.

La nivel declarativ, Putin a menționat faptul că multe regiuni din Ucraina aparțin istoric Rusiei. Liderul de la Kremlin a atacat în termeni duri occidentul spunând că este principalul responsabil pentru faptul că în Ucraina există un război civil și că din visteria statului au dispărut miliarde de euro.

Panică în Ucraina după anunțul lui Vladimir Putin

Există o panică în Ucraina după ce Vladimir Putin a anunțat că Rusia recunoaște în mod oficial independenta celor două regiuni. Cetățenii din Kiev au declarat reporterilor internaţionali că se aşteaptă la ce este mai rău, dar că sunt pregătiţi să lupte pentru țară. De exemplu, un pictor stabilit la Kiev, după ce a plecat din regiunile menţionate anterior a declarat faptul că Rusia poate recunoaște orice independentă dar că ucrainienii vor lupta pentru a-și apăra țara.

De ce ar trebui Rusia să recunoască [zonele controlate de rebeli]? Dacă vecinii vin la tine și spun: Această cameră va fi a noastră, ți-ar păsa de părerea lor sau nu? (…) Dar, din punctul meu de vedere, poate provoca și un război, pentru că oamenii normali vor lupta pentru țara lor. explica cetățeanul ucrainean.

După declarațiile făcute de Putin, SUA și-au retras personalul diplomatic din Ucraina, stabilind faptul că întregul corp diplomatic va staţiona în Polonia până când situația din Kiev s-ar detensiona. Sunt și alte țări care care au anunțat că își retrag personalul diplomatic printre care Israel, Canada sau Australia.

Oricum, Rusia poate construi baze militare în Donețk și Lugansk, baze militare care ar putea duce la adevărate tensiuni în regiune. Asta în condiţiile în care Putin are deja baze militare în Crimeea dar și în Transnistria, teritoriu care este disputat cu Republica Moldova.