Rusia o critică pe Maia Sandu pentru că i-a cerut lui Putin „pace, nu felicitări” de Ziua Victoriei
Kremlinul a pormit un atac la adresa președintelui Maia Sandu, din cauza reacției pe care a avut-o față de Vladimir Putin, cu ocazia Zilei Victoriei din 9 mai. Șefa statului moldovean este criticată că i-a cerut liderului rus „pace, nu felicitări” în marea sărbătoare națională a Rusiei. „Poziția adoptată reprezintă un semnal foarte alarmant”, avertizează un oficial de la Moscova.
Ministerul rus de Externe este supărat pe Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, pentru reacția avută față de felicitarea lui Vladimir Putin, cu ocazia zilei de 9 mai.
Moscova este deranjată de atitudinea președintelui Republicii Moldova
Purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, susține că liderul de la Chișinău „a dat dovadă de lipsă elementară de tact” pentru că a cerut de la dictatorul rus „pace, nu felicitări”.
„Am atras atenția asupra declarațiilor neprietenoase ale președintelui R. Moldova, Maia Sandu.
Comentând mesajul adresat de către președintele Rusiei, Maia Sandu a spus că nu au nevoie de felicitări, ci de pace în lume.
„Noi nu avem nevoie de felicitări, avem nevoie de pace. Este evident faptul că declarațiile sunt inadecvate și lipsite de tact”, atrage atenția oficialul rus.
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, felicitarea a fost adresată, în primul rând, cetățenilor Republicii Moldova
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a mai spus că felicitarea a fost adresată, în primul rând, „cetățenilor Republicii Moldova, veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei, dar și urmașilor acestora, care cinstesc istoria și faptele eroice ale bunicilor și străbunicilor săi”.
„Poziția adoptată de către președintele Moldovei reprezintă un semnal foarte alarmant ce reprezintă o deraiere continuă a conducerii moldovenești de la relațiile pozitive acumulate între Rusia și Moldova”, a precizat purtătoarea de cuvânt a MAE rus.
De Ziua Victoriei, pe 9 mai, Vladimir Putin a rugat-o pe Maia Sandu să le transmită veteranilor de război, care locuiesc pe teritoriul Moldovei, „sincere mulțumiri și respect”. Însă, liderul de la Chișinău a anunțat că nu are nevoie de felicitări de la președintele Rusiei. Pentru a nu crea ciocniri între cei care sărbătoresc Ziua Victoriei și cei care celebrează Ziua Europei, autoritățile de peste Prut au decis ca Ziua Europei să fie sărbătorită în data de 14 mai.