Rusia, grav afectată de coronavirus. Un nou record negativ în ceea ce privește numărul deceselor produse din cauza infectării cu SARS-CoV-2
Guvernul rus a înregstrat joi 672 de morţi din cauza COVID-19 – un nou vârf de la începutul epidemiei, care s-a intensiifcat în Rusia din cauza variantei indiene (delta) a SRAS-CoV-2 – un ”record” a treia zi consecutiv şi 21.042 de contaminări cu noul coronavirus, relatează AFP. Moscova, principaul focar al epidemiei în Rusia, şi Sankt Petersburgul au înregistrat 108 şi, respectiv, 115 morţi din cauza covid-19, bilanţuri zilnice apropiate de ”recorduri” atinse la începutul săptămânii, potrivit news.ro.
Un nou val al epidemiei covid-19 a repornit, la jumătatea lui,iunie, în Rusia, pe fondul unei campanii de vaccinare lente şi aparţiei variantei indiene a SARS-CoV-2, mult mai contagioasă decât celelalte variante. Campania de vacinare, lansată în decembrie printr-o pragandă puternică a vaccinului anticovid Sputinik V, a convins până în prezent doar 23 dintre cele 146 de milioane de ruşi, adică 15% din populaţie, într-un context de neîncredere generalizată.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat miercuri opoziţia faţă de obligativitatea vaccinării la nivel naţional, însă i-a încurajat pe ruşi să se vaccineze şi că nu cedeze zvonurilor cu privire la vaccinurile anticovid. Bilanţul morţilor din cauza COVID-19 al Guvernului a ajuns la 135.886 – iar Rusia a devenit astfel cea mai îndoliată ţară europeană din cauza pandemiei.
Agenţia rusă de statistică Rosstat – care defineşte mai larg morţile din cauza noului coronavirus – raporta, la sfârşitul lui aprilie, 270.000 de morţi din cauza covid-19. Capitala rusă, urmată de 15 regiuni, a introdis în ultimele săptămâni măsuri precum revenirea la serviciu a unei părţi a angajaţilor, vaccinarea obligatorie a angajaţilor în sectorul serviciilor şi un paşaport sanitar pentru a mânca la restaurant.