Rusia critică decizia SUA de a trimite efective militare suplimentare în România

de: Tanase Madalina
19:14, 03 feb. 2022

Federația Rusă a criticat astăzi decizia Statelor Unite de a trimite efective militare suplimentare în Europa de Est, inclusiv în România, în timp ce Alinața Nord-Atlantică acuză Administrația de la Moscova că acumulează trupe în Belarus.

Ieri, Administrația Joe Biden a decis transferul a 1.000 de militari americani din Germania în România, în cadrul măsurilor de consolidare a apărării flancului de est al NATO, pe fondul crize dintre Rusia și Ucraina. Alții 2.000 de militari vor fi transferați în Polonia și Germania, în următoarele zile.

Rusia denunță suplimentarea trupelor

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, a criticat dur decizia Statelor Unite.

„Este evident că aceştia nu sunt paşi în sensul reducerii tensiunilor, ci, dimpotrivă, aceste acţiuni conduc la amplificarea tensiunilor. Noi le cerem constant omologilor americani să înceteze agravarea tensiunilor pe continentul european. Din nefericire, americanii continuă să facă acest lucru”, a acuzat Dmtri Peskov.

Ca răspuns, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a acuzat Rusia că acumulează efective militare în Belarus.

„Este vorba de cea mai mare dislocare de trupe ruse acolo după al II-lea Război Mondial, sunt aşteptaţi 30.000 de militari combatanţi”, precum şi forţe speciale Spetsnaz, avioane Suhoi Su-35, sisteme antiaeriene S-400 şi rachete Iskander, care au potenţial nuclear, a afirmat Jens Stoltenberg.

Conflictul dintre Rusia și Ucraina, departe de a lua sfârșit

Rusia este acuzată că a mobilizat peste 100.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei, iar Administraţia de la Kiev se teme de o invazie. Administraţia Vladimir Putin cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria.

Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică au transmis răspunsuri scrise Rusiei privind garanţiile de securitate, dar Moscova insistă pentru retragerea trupelor din statele est-europene şi pentru oprirea extinderii NATO spre est.

Răspunsul SUA și NATO pentru Rusia, scurs în presă

Departamentul de Stat de la Washington pare să confirme autenticitatea documentelor scurse în presă, privind răspunsul SUA și NATO pentru Rusia.

Ieri, 2 februarie, răspunsul SUA și NATO pentru Rusia s-a scurs în presă, după cum avertizase ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Informațiile au publicat Ziarul spaniol El Pais a publicat documentele. Acum, Departamentul de Stat de la Washington pare să confirme autenticitatea documentelor privind propuneri adresate Rusiei în sensul efectuării de inspecţii pe bază de reciprocitate, inclusiv în bazele balistice din România şi Polonia.

Întrebat, într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri după-amiază (ora SUA), dacă poate confirma autenticitatea documentelor publicate în El Pais, Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, a răspuns: „Nu am văzut nimic care să sugereze că aceste documente nu sunt autentice”.

Reacția României la decizia SUA de a trimite efective militare suplimentare

Președintele României, Klaus Iohannis, a salutat anunțul de ieri al Statelor Unite ale Americii, referitor la desfășurarea, în România, a unui Batalion de tip Stryker cu 1.000 de militari americani, care va fi prezent pe teritoriul țării noastre, începând cu această lună.

Klaus Iohannis a subliniat că decizia SUA de a trimite efective militare suplimentare este de o semnificație deosebită pentru securitatea euroatlantică în ansamblul său, din care securitatea regiunii Mării Negre face parte integrantă.