Rusia atacă cu rachete balistice orașele Lvov și Ivano-Frankivsk, aproape de granița cu Polonia, respectiv România
Mai mulți martori au declarat pentru BBC că au auzit explozii în orașele Lvov și Ivano-Frankivsk din vestul țării.
Și agențiile de presă ucrainene raportează explozii similare.
Agenția de știri UNIAN a citat utilizatori ai rețelelor de socializare care au raportat două explozii puternice în Lviv.
Potrivit presei locale, sirenele de raid aerian au sunat pe tot parcursul nopții în Lvov și în multe alte regiuni din Ucraina.
Publicația Kyiv Independent afirmă că există informații potrivit cărora Lvov ar fi sub atacurile rachetelor rusești.
Cauza exploziilor este încă necunoscută, iar BBC nu poate confirma relatările martorilor oculari.
În Lvov se află în prezent mulți diplomați și mass-media străine, iar prin oraș trec mulți refugiați în drumul lor spre ieșirea din Ucraina.
În Kiev, o dronă a fost doborâtă de forțele de securitate ucrainene sâmbătă după-amiază, potrivit unor oficiali și martorilor.
Se spune că drona conținea trei kilograme de explozibil. Drona s-a prăbușit în cartierul Podil din Kiev, provocând un mic incendiu la o bancă.
Geolocalizarea imaginilor a fost verificată de BBC.