Rusia amenință NATO cu un război direct dacă Ucraina primește arme cu rază lungă de acțiune
Moscova va considera acordarea permisiunii Kievului de a lovi în adâncimea teritoriului Rusiei drept intrarea țărilor membre NATO în conflictul armat direct, iar răspunsul Federației Ruse la o decizie corespunzătoare va fi inevitabil și distructiv pentru Occident, a declarat în timpul unui briefing purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, conform TASS, relatează Rador Radio România.
Diplomatul rus a atras atenția asupra unui articol din presa britanică
Diplomatul rus a atras atenția asupra unui articol din presa britanică despre intenția premierului Regatului Unit, Keir Starmer, și a președintelui Franţei, Emmanuel Macron, de a încerca să-l convingă actualul președinte SUA, Joe Biden, să acorde Kievului permisiunea de a lansa lovituri cu rachete „Storm Shadow” în adâncimea teritoriului Rusiei, înainte de învestirea liderul american ales Donald Trump. S-a subliniat că la Londra există speranțe că Casa Albă va fi de acord cu un astfel de pas.
„În cazul în care regimul de la Kiev va primi permisiunea pentru atacurile menționate, vom considera aceasta ca fiind intrarea efectivă a țărilor NATO în conflict armat direct cu Rusia. Acest lucru va schimba esenţa conflictului, natura lui, cu toate consecințele care decurg. Răspunsul la utilizarea sistemelor occidentale cu rază lungă de acțiune împotriva teritoriul țării noastre va fi inevitabil și distructiv pentru aceștia”, a avertizat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.
„Este o înșelătorie atât de sângeroasă”
După cum a subliniat Maria Zaharova, în paralel, pe rețelele de socializare ucrainene au apărut informații despre intenția regimului Volodimir Zelenski de a trece rachetele occidentale primite drept produse fabricate în Ucraina, schimbându-le marcajele pentru a lovi cu acestea asupra Rusiei.
„Este o înșelătorie atât de sângeroasă”, a evaluat diplomatul rus această situaţie.
„Totul este în stilul lui Zelenski și al întregii sale găști. Dar noi înțelegem perfect că fără aprobarea curatorilor săi acest lucru este imposibil”, a spus Zaharova.
„Am dori să le reamintim celor de Washington, Londra, Paris, Bruxelles că aceştia continuă să se joace cu focul”, a adăugat Zaharova.
„Faptele enumerate confirmă încă o dată importanţa operațiunii militare speciale de denazificare și demilitarizare a Ucrainei și de eliminare a amenințărilor provenite din teritoriul acesteia”, a conchis Zaharova.