Rusia a făcut anunțul. Deschide cinematografele și reia zborurile internaționale
După patru luni, Rusia deschide cinematografele şi reia zborurile internaţionale. Au fost impuse măsuri stricte de protecţie, dar nu au fost respectate întocmai. Rusia este pe locul patru în clasamentul celor mai afectate ţări din lume de COVID-19.
Rusia deschide cinematografele și reia zborurile internaționale
În cazul cinematografelor, cererea a fost destul de mare, dar organizatorii au trebuit să ţină cont de distanţarea socială. Scaune goale s-au lăsat doar între grupuri. Asta după ce le-a fost măsurată temperatura. A fost impusă şi purtarea măştilor, doar că unii nu au respectat măsura.
Tot după patru luni s-au reluat şi zborurile internaţionale. Nicio restricţie impusă doar pentru trei ţări. Regatul Unit, Turcia şi Tanzania. În rest, Rusia vine cu propriile reguli.
Rusia ocupă locul patru în clasamentul celor mai afectate ţări de COVID-19. Peste 14 mii de oameni au pierdut lupta cu virusul, iar peste 850 de mii s-au infectat.
Rusia promite sute de mii de doze de vaccin împotriva covid-19
Rusia dă asigurări luni că va fi, în curând, în măsură să producă sute de mii de doze de vaccin împotriva covid-19 pe lună şi ”mai multe milioane” de doze de la începutul anului, relatează AFP.
Ministrul rus al Comerţului Denis Manturov a dat asigurări că trei întreprinderi biomedicale urmează să fie în măsură să producă, încă din septembrie – în mod industrial – un vaccin dezvoltat de Laboratorul de Cercetare în Epidemiologie şi Microbiologie Nikolai Gamaleia.
”Potrivit primelor estimări (…), am putea furniza încă de anul acesta câteva sute de mii de doze de vaccin pe lună, iar apoi până la mai multe milioane, la începutul anului viitor”, a declarat el pentru agenţia publică rusă de presă Tass.
Rusia lucrează de luni de zile, la fel ca numeroase alte ţări din lume, la mai multe proiecte de vaccin împotriva covid-19.
Vaccinul pus la punct de Centrul Gamaleia este o colaborare cu Ministerul rus al Apărării.
Un al doilea prototip de vaccin împotriva covid-19 este conceput la Centrul de stat de Cercetare Vektor, în Siberia, iar primele doze sunt aşteptate în octombrie, potrivit autorităţilor.
Rusia – a patra cea mai afectată ţară din lume de pandemie după Statele Unite, Brazilia şi India – şi-a proclamat încă din aprilie voinţa de a se afla între primele ţări, dacă nu prima, care creează un vaccin împotriva SARS-CoV-2.
Vaccinuri COVID-19, 2020
Însă cercetători şi-au exprimat îngrijorarea faţă de rapiditatea cu care sunt puse la punct vaccinuri ruseşti, apreciind că unele etape pot fi sărite în vederea accelerării activităţii, la presiunea autorităţilor, care au comparat această cursă a vaccinului cu lansarea de către URSS, în 1957, a primului satelit artificial – Sputnik.
Rusia nu a publicat până acum vreun studiu detaliat al rezultatelor testelor care să permită să se stabilească eficienţa produselor pe care afirmă că le-a dezvoltat.