Rugăciuni în bisericile din comuna Ibănești pentru cei patru bărbați morți, la fabrica de cașcaval

de: Bujor Elena Nicoleta
10:10, 24 iun. 2024

Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie 2024, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani.

În bisericile din comuna Ibănești se vor săvârși rugăciuni pentru cei patru victime.

„Astăzi din nefericire , comunitatea noastră pierde trei oameni de valoare, harnici, altruiști, vrednici și totdeauna dispuși să fie în slujba celorlalți. Cu durere și lacrimi vom purta în rugăciunile noastre pe robii lui Dumnezeu: Rădu, Mitică și Valeriu care atât de repede și neașteptat au plecat din mijlocul nostru. Doamne întărește și alină durerea din inimă și sufletul familiilor mult îndurerate! Să fim alături de ei, să îi sprijinim și să le fim aproape în aceste clipe de grea încercare! Doamne, fă o minune și însănătoșește pe robul tău Viorel! Mâine la Sf. Liturghie să ne rugăm pentru odihna sufletelor lor, pentru familiile mult îndurerate și pentru robul lui Dumnezeu, Viorel, ca Domnul să îl ridice din patul de suferință! AMIN! ”, a transmis preotul paroh din cadrul Bisericii Înălţarea Domnului” Ibăneşti, Botoşani.