Rudel Obreja trece prin clipe grele. Cum a ajuns să arate fostul președinte al Federației Române de Box
Rudel Obreja a fost eliberat din închisoare pentru trei luni, pe 22 iulie, pentru a se trata de cancer. Fostul mare campion și, apoi, președinte al Federației Române de Box are de ispășit o pedeapsă de cinci ani de detenție, fiind condamnat pentru evaziune fiscală, în dosarul ”Gala Bute”, organizată în 2011, cu ocazia meciului dintre Lucian Bute și francezul Jean Paul Mendy.
După condamnarea din aprilie, anul acesta, o adevărată lovitură, ex-președintele FRB a aflat, în închisoare, că are cancer. Iar situația lui medicală s-a agravat pe zi ce trecea. A făcut cerere pentru eliberarea condiționată, iar magistrații Tribunalului Ilfov aveau să i-o aprobe.
Pe 22 iulie, Rudel Obreja părăsea Penitenciarul Jilava și urma să se trateze într-un spital civil din țară.
Rudel Obreja trece prin clipe grele
Rudel Obreja a urmat pașii, dar boala necruțătoare și-a lăsat, adânc, amprenta pe chipul fostului președinte al boxului din România. O serie de imagini publicate de cancan.ro spun totul despre chinul prin care trece Obreja.
Sunt, practic, imaginile durerii! Fostul sportiv se află în mașină, în dreapta șoferului, și, la un moment dat, pare dezorientat. Este schimbat total față de acum jumătate de an, când a fost trimis după gratii.
Rudel Obreja, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”
Rudel Obreja era condamnat la cinci ani de închisoare, în dosarul ”Gala Bute”, și a ajuns după gratii pe 7 aprilie 2022. Fostul președinte al Federației de Box mai stătuse 7 luni în închisoare, dar avea să fie eliberat la o sesizare a avocatului său, care a invocat alcătuirea ilegală a completurilor de judecători.
Rudel Obreja era președinte al Federației Române de Box atunci când a fost organizată ”Gala Bute”, ulterior transformată într-un mare scandal, finalizat și cu condamnarea la 6 ani de închisoare a Elenei Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului.
Codrin Ștefănescu, șocat de comportamentul autorităților în legătură cu Rudel Obreja
Codrin Ștefănescu, secretarul general al APP a s-a arătat șocat în legătură cu Rudel Obreja. Prezent într-o emisiune marca BZI LIVE, Codrin Ștefănescu a declarat că va trimite o scrisoare deschisă către președintele Klaus Iohannis, iar dacă situația nu se va remedia, APP va face plângeri penale împotriva mai multor instituții. Acesta a punctat că este inuman cum un om care a adus cinste țării apărând în revistele internaționale, pe podiumiuri internaționale, este tratat ca ultimul tâlhar:
„Avem un caz, un alt campion al României, este bolnav de cancer, vorbesc despre marele nostru campion Obreja. Se fac plângeri din partea Asociaților de medici. Sunt foarte mulţi români care cer să se implice. Vom trimite o scrisoare către Klaus Iohannis. APP îi vor cere lui Klaus Iohannis să se implice de urgență. Am văzut români care au căzut după interceptările hidoase ale SRI. Este vorba despre un român pentru care s-a cântat imnul de nenumărate ori. Un om despre care a vorbit presa internaţională, un om care a apărut în presa internaţională. Este un campion, este al nostru”, spunea Codrin Ștefănescu.