Românii cumpără în rate carne de miel
Carnea de miel este un lux, iar românii cumpăra în rate. Este cel mai scum Paște din ultimii 18 ani, iar acest lucru se vede în piață dar și în buzunarul românilor. Masa de Paște ar putea ajunge la 500 de lei, dacă avem un venit de 3000 de lei, spun specialiștii. Aceștia nu recomandă cheltuieli mari la venituri mici.
Asta în condiţiile în care carnea de miel costă 60 de lei per kilogram. Nici cartofii, uleiul sau pâinea nu sunt mai ieftine, acestea s-au scumpit cu o medie de 30%. Oricum, criza alimentară se simte din plin în România unde mai toate produsele s-au scumpit, dar și gazele naturale și energia electrică.
Românii au ajuns să cumpere în rate carne de miel
Pensionarii sunt cei mai afectaţi de valul de scumpiri de Paște. Românii îşi cumpără carne de miel în rate, potrivit antena3.ro. Preţul kilogramului de carne de miel a ajuns la 60 de lei, cu mult peste prețul cu care era vândut în urmă cu doar un an. Așadar, din aceste considerente, românii spun sec faptul că vor apela la ”credite” pentru a se putea bucura de o masă tradițională de Paște:
„M-am împrumutat şi mi-am cumpărat miel. La următorul salariu, îl achit în două raţe. M-am împrumutat 400 lei”, spune o româncă pentru antena3.ro.
Oricum, în tot acest context, specialiștii susţin că românii vor cheltui în medie 400 de lei pentru masa de Paște. Asta în condiţiile în care un pensionar are o pensie de 1000 de lei. Mulţi dintre ei au preferat să cumpere carne de porc sau de pui unde prețurile sunt mai mici. Masa de Paște nu este compusă doar din carne de miel. Vorbim că prețul kilogramului de pască sau cozonac este unul cu mult mai mare decât în 2021. Așadar, pare imposibil ca pensionarii să poată să aibă un Paște îndestulat.
Voucherele de 50 de euro nu vor ajunge în buzunarele românilor de Paște
O speranță pentru milioane de români consta în alocarea voucherelor de 50 de euro de la statul român. Totuşi, cu toate că Guvernul a anunțat vestea cea mare, același Guvern a anunțat că nu a identificat sursa de finanțare pentru acest ajutor. Poate, de Paște, venirea acelor vouchere ar fi putut să mai reducă un pic din sărăcia în care zac milioane de români.
Oricum, ministrul Muncii a anunțat faptul că sunt doar 6 categorii de alimente care vor putea fi cumpăra cu astfel de vouchere. Printre ele nu se regăsește carnea de miel, cozonacul sau pască.
„Ne gândim la şase grupe de alimente de bază, este ultima discuție și cred că va rămâne aşa – pâine, cartofi, orez, ulei comestibil, carne de pui și ouă.
Oricum, voucherele vor fi tipărite pe hârtie și vor fi trimise pensionarilor prin Poșta Română. Așadar, vom vedea dacă Guvernul va găsi până la urmă sursele de finanțare necesare acestor vouchere de 50 de ore. În încheiere se estimează că sunt sute de mii de români care cumpără carne de miel în rate și care nu au bani suficienți pentru a plăti integral carnea. Alte milioane de români, în special pensionari, nici nu pot spera la un Paște ”ca la carte”.