Românii care vor să ducă gunoiul vor avea nevoie de card sau telefon

de: Bujor Elena Nicoleta
12:40, 24 oct. 2024

Galațiul a început instalarea celor 275 de insule ecologice în cartiere, destinate colectării deșeurilor. Accesul va fi permis printr-un card special sau aplicații mobile, conform anunțului Primăriei.

Insulele vor deveni funcționale după ce vor fi instalate în toate zonele orașului, urmând ca până atunci să fie folosite containerele existente.

Românii care vor să ducă gunoiul vor avea nevoie de card sau telefon

Conform unui comunicat de presă, proiectul „Înființarea de insule ecologice digitalizate în municipiul Galați” include livrarea și montarea a 125 de insule de tip 1 și 150 de tip 2.

Ecoinsula de tip 1 este o structură modulară din oțel galvanizat, având cinci containere mobile destinate colectării fracțiilor de deșeuri. Tipul 2 constă în 5 containere fixe pentru fracții precum biodegradabile, reziduale, sticlă, plastic/metal și hârtie/carton.

În prezent, se montează insulele de tip 2, iar cele de tip 1 vor începe să fie instalate la începutul lunii noiembrie. Accesul se va face electronic, utilizatorii deschizând containerele cu un card sau prin aplicație mobilă, folosind sistemul NFC. Aceasta va permite monitorizarea cantității de deșeuri generate de fiecare utilizator, cardurile RFID având numere unice asociate fiecărui utilizator.

Se preconizează ca noile insule ecologice să fie operaționale până la sfârșitul anului, proiectul având o valoare de aproximativ 23 milioane de lei, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Primăria mai planifică, tot în cadrul PNRR, un alt proiect pentru înființarea a 61 de insule ecologice digitalizate, în valoare de 6,5 milioane de lei, ceea ce va contribui la un sistem modern de colectare selectivă a deșeurilor în oraș.

Amenzi pentru cei care aruncă gunoiul la întâmplare

Vă aducem aminte că și în Iași se vrea montarea insulelor ecologice digitalizate. Vor fi două tipuri de insule: supraterană, compusă din cinci containere individuale, cu golire în partea inferioară, cu capacități pentru cele cinci fracții (biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton), respectiv subterană, cu golire în partea superioară. Insulele sunt protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, sunt dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, au module GSM pentru transmisia datelor, iar sistemul are o bază de date privind beneficiarii serviciului și interfață de facturare.

De asemenea, cine aruncă gunoiul în locuri nepermise se alege cu amendă. Acest lucru se întâmplă în Iași de când au fost instalate camere de supraveghere pentru a descuraja acest obicei. Astfel, cei care aruncă gunoiul la întâmplare sunt identificați, iar la fața locului ajung agenții de la Poliția Locală, care aplică și sancțiuni.

Autoritățile locale din Iași au decis să monteze peste 200 de camere de supraveghere pentru a descuraja aruncarea gunoiului în locuri nepermise. Acestea s-au dovedit a fi un real succes pentru că, imediat când cineva face o mișcare greșită, imaginea ajunge la Poliția Locală.

În anul 2022 au fost trimise 240 de sesizări către Poliția Locală, instituția a amendat cetățenii din cauza depozitării neconforme a deșeurilor.