România se poate duela cu Mohamed Salah la Jocurile Olimpice. Anunțul oficial făcut în Egipt
Mohamed Salah a fost convocat de Egipt la Jocurile Olimpice din 2020, acolo unde „faraonul” ar putea întâlni chiar și echipa României. Antrenorul U23, Shawky Gharib, a explicat faptul că starul lui Liverpool va fi unul dintre cei trei „seniori” pe care Egiptul se va baza la competiția ce se va disputa la Tokyo.
„Ne-am decis ca Salah să fie unul dintre cei trei jucători care depășesc vârsta pentru că el este unul dintre cei mai buni 3 jucători din lume”, a fost declarația lui Gharib.
Jurgen Klopp se teme de plecarea lui Salah la Jocurile Olimpice
Jurgen Klopp și-ar fi dorit ca Salah să fie alături de Liverpool în presezon și neamțul e sigur că această absență îi va afecta randamentul din stagiunea viitoare.
„Nu am vorbit cu Salah încă. Ar fi un efort mare pentru el. Mi-aș dori ca jucătorii mei să fie la antrenamente înaintea sezonului. Voi vorbi cu Salah”, spunea Klopp, cu câteva zile în urmă.
18 goluri și 9 pase decisive și-a trecut în cont Mohamed Salah în cele 33 de meciuri adunate în toate competițiile acestui sezon, în tricoul lui Liverpool.
Turneul de fotbal al Jocurilor Olimpice din 2020 se va disputa în perioada 22 iulie – 8 august. Ediția 2020-2021 din Premier League va debuta chiar la începutul lunii august