România în războiul gazelor din Europa

Odată declanșat războiul gazelor, purtat între Statele Unite și Federația Rusă, Războiului Rece i se pune cu greu capăt. Este principalul motiv care determină Washingtonul, susținut de șefii principalelor state NATO, să susțină sus și tare că amenințarea militară împotriva Ucrainei persistă. Și că retragerea trupelor rusești e înșelătoare. Ei bine, în acest război al gazelor, România poate juca un rol cheie.

Nu este un secret pentru nimeni că politica energetică a Statelor Unite dictează Washingtonului să încerce sub toate formele să înlocuiască aprovizonarea Europei cu gazele rusești, prin gaze lichefiate descărcate în mai multe porturi din Vestul continentului, de pe vase a căror rută a fost de curând schimbată. Insistența cu care Washingtonul a atenționat și continuă să atenționeze Moscova că una dintre sancțiunile la care se expune, fiind chiar cap de listă, este blocarea livrărilor de gaze prin magistrala Nord Stream 2, nu poate fi altfel descifrată decât în logica pe care am expus-o mai sus.

Nord Stream 2 este o mega-lucrare finalizată, o magistrală care leagă producătorii de gaze din Rusia de Europa de Vest pe o rută ocolitoare, astfel încât Ucraina va fi împiedicată în viitor să mai înregistreze venituri ca rezultat al transporturilor de gaze pe vechea magistrală. Totodată dependența Ucrainei se va accentua atât în raport cu Moscova, cât și în raport cu Uniunea Europeană. De aceea, Washingtonul se face luntre și punte pentru a împiedica, desigur cu acceptul Germaniei în principal, punerea în funcțiune a magistralei Nord Stream 2. În acest sens, un conflict militar declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, în ciuda multiplelor îngrijorări exprimate, ar fi fost, ar fi și va putea fi o adevărată mană cerească pentru Washington. Pentru că, atenție, aici nu este vorba doar de banii pe care i-ar pierde Federația Rusă și pe care i-ar putea câștiga Statele Unite, ci și de dependență energetică și respectiv dependență economică și politică. Prin această presidigitație cu înlocuirea gazului rusesc cu cel lichefiat furnizat de Statele Unite, Europa, în special Europa de Vest, va putea fi pe termen lung ținută în lesă de Washington. Numai că pentru asta ar cam fi nevoie de un război.

România este singurul stat din Uniunea Europeană care, în principiu, nu numai că nu este dependent de gazul rusesc sau de gazele lichefiate, dar poate deveni și un important exportator de energie. Cu o singură condiție însă. Ca aceste uriașe rezerve de gaze existente pe platforma continentală a Mării Negre să poată fi exploatate fie de către producători americani, fie în parteneriat cu aceștia. Condițiile puse până în prezent de partenerii noștri economici de peste Ocean au fost însă de neacceptat. Pentru că României nu i se garanta sub nicio formă că va deveni un hub al comerțului cu gaze natrale, pentru că România nu primea niciun metru cub din propriile gaze, fiind silită să cumpere de pe piață ca orice alt client și, în fine, pentru că în schimbul uriașelor sale bogății naturale, România nu primea decât redevențe ridicol de mici, greu de controlat și care sub nicio formă nu erau de natură să asigure cel puțin contravaloarea reabilitărilor necesare în urma forărilor din Marea Neagră. Acesta poate fi și unul dintre motivele care l-au determinat pe principalul nostru partener strategic, Statele Unite, să nu aleagă portul Constanța drept una dintre destinațiile containerelor de gaze lichefiate care urmează să fie vândute în Europa.

Desigur, dacă noi am permite, în condițiile impuse de marii producători, o exploatare a uriașelor pungi de gaze naturale din subsolul Mării Negre, securitatea asigurată României ar spori. Pentru că Statele Unite se vor asigura că-și pot apăra în viitor investițiile făcute în România. Iar această situație poate fi și este folosită drept un instrument de șantaj. Poate că tocmai din acest motiv politica noastră energetică continuă să fie atât de discutabilă. Poate că tocmai din acest motiv, la Energie rămâne în continuare cine este

Numai că securitatea României, desigur în parteneriat cu NATO și cu Statele Unite, care conduc practic această organizație, poate fi asigurată și pe căi mai onorabile. Și mai profitabile pentru România. Cu o singură condiție însă. Să existe o voință politică în acest sens. Condițiile sunt favorabile. Voința politică însă cam lipsește.