România are trei noi staţiuni turistice de interes local
România are trei noi staţiuni turistice de interes local, respectiv Bala (judeţul Mehedinţi), Beiuş (judeţul Bihor) şi Mădăraş (judeţul Bihor), a anunţat, vineri, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Aceste localităţi au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local, în urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale şi, totodată, ţinând cont de potenţialul turistic, dar şi de resursele naturale şi antropice.
România are trei noi staţiuni turistice de interes local
Guvernul României a adoptat vineri Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localităţi ca staţiuni turistice. La solicitarea autorităţilor administraţiei publice locale şi, totodată, ţinând cont de potenţialul turistic, dar şi resursele naturale şi antropice, localităţile Bala (jud. Mehedinţi), Beiuş (jud. Bihor) şi Mădăraş (jud. Bihor) au fost atestate ca staţiuni turistice de interes local.
Pe termen lung şi mediu, atestarea celor trei localităţi ca staţiuni turistice de interes local va crea un impact pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut şi astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe impun acest criteriu, influenţând şi creşterea circulaţiei turistice.
Comuna Bala din judeţul Mehedinţi
Situată într-un cadru depresionar, comuna Bala este o veche așezare, atestată documentar încă din vremea lui Mircea cel Bătrân, din 10 iunie 1415. Datorită izvoarelor mezotermale slab sulfuroase oligometalice și a nămolului sapropelic, a obținut în urmă cu patru ani statutul de stațiune balneoclimaterică. Prin valorificarea acestor resurse, existând aici și o bază termală de tratament, zona se bucură de o afluență turistică impresionantă, fiind cea mai căutată din acest colț de țară. Mai mult decât atât, Bala este inclusă în Ruta Națională a Orașelor și Stațiunilor Balneare Istorice din România. Însă, în localitate se poate practica şi turismul cultural-istoric, de tranzit, sportiv sau de agrement.
Printre principalele obiective turistice din comuna Bala se numără Biserica din Bala de Jos, Biserica de Lemn din Comăneşti, Biserica din Crainici, Biserica de Lemn din Dâlma, Casa-Muzeu Petre Scurtu, Castrul roman Cârşu, Dealurile „Mormântul Jidovului”, Moara de apă de la Molani, Râpa Dracului, Staţiunea Bala Băi şi ruinele tunelului Bejna de la Rudina.
Municipiul Beiuș din judeţul Bihor
Nu se poate vorbi despre Beiuş, fără a ţine seama de teritoriul denumit generic „Ţara Beiuşului”, cu străveche rezonanţă istorică, având o atestare documentară de aproape 750 de ani. Alături de frumusețile antropice, localitatea dispune și de factori naturali de cură, precum apa geotermală și bioclimatul. Principalele locuri în care turiștii se pot recrea sunt cele două piscine publice și ștrandul termal, parcurile amenajate, zona centrală a orașului și zona Văii Nimăiești, unde ambele maluri au fost amenajate ca loc de promenadă. Astfel că, în Beiuş, se pot practica turismul de agrement, turismul cultural-istoric, dar şi de tranzit.
Printre cele mai importante obiective de interes cultural amintim Muzeul Municipal de Istorie şi Etnografie, Monumentul Martirilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, Bustul lui Avram Iancu sau Biserica Ortodoxă din centrul oraşului.
Comuna Mădăraş din judeţul Bihor
Comuna Mădăraș este cunoscută pentru subsolul bogat în apă geotermală. Concentrația de minerale a acesteia și temperatura sunt factorii care oferă efectele binefăcătoare pentru tratarea anumitor afecțiuni. Însă, cei care vizitează localitatea, pe lângă turismul curativ și de relaxare, se pot bucura și de turismul cultural-istoric, de tranzit, de agrement și recreere, fie de turismul de vânătoare și pescuitul sportiv, ori să își creeze experiențe unice prin intermediul turismului rural, agroturismului, turismului religios, dar și gastronomic, care se află într-o faza incipientă de dezvoltare în comună.
Se remarcă, astfel, obiective turistice precum Monumentul eroilor şi Biserica Ortodoxă „Naşterea Maicii Domnului” din Homorog, Biserica din Ianoşda, Muzeul de icoane din Homorog, Ştrandul Termal Mădăraş, Balta Mărţihaz sau Pădurea Rădvani.
„Pe termen lung şi mediu, atestarea celor trei localităţi ca staţiuni turistice de interes local va crea un impact pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut şi astfel vor avea şanse mai mari în atragerea de finanţări nerambursabile, în condiţiile în care unele programe impun acest criteriu, influenţând şi creşterea circulaţiei turistice”, spun reprezentanţii Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Anunțul că România are trei noi stațiuni turistice de interes local a fost publicat și pe pagina de Facebook a Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, care a și propus inițiativa aprobată de Guvern.
Până la acest moment, în România sunt atestate 52 de staţiuni turistice de interes naţional şi 90 de interes local.