România are prețuri record la energie! Câți bani vor scoate din buzunare cetățenii pentru a-și plăti facturile
România are prețuri record la energie! Țara noastră se află în topul țărilor europene cu cea mai scumpă energie. Mai mult, încă din primele săptămâni ale anului 2025 au fost necesare importuri de 2.500 MW, iar prețul energiei pe piață a crescut mult. Iată câți bani vor scoate din buzunare cetățenii pentru a-și plăti facturile.
România are prețuri record la energie!
Pe lângă cererea internă din România, care se resimte pe piața OPCOM, și Republica Moldova cumpără energie electrică de pe aceeași platformă, prin traderul de stat Energocom. În primele zece zile ale acestui an, aproximativ un sfert din energia consumată în Republica Moldova a venit de pe piețele OPCOM.
Facturi mai scumpe în acest an
Românii vor avea de plătit mai mult la facturi în această iarnă. Prețurile la gaze vor fi cu până la 0,5% mai mari până la data de 31 martie 2025, iar după 1 aprilie 2025, creșterile ar putea ajunge până la 26%. Aceste ajustări se vor transpune în costuri mai ridicate pentru consumatori, influențând facturile la gaze pe termen lung. România a cumpărat în ultima perioadă energie la preţuri foarte mari. Au fost zile în care ţara noastră a plătit chiar şi 1.000 de euro pentru un MegaWatt Oră, la orele de vârf. România va fi nevoită să cumpere și mai multă energie la prețuri mai mari, iar asta se va vedea pe facturile cetățenilor.
Sebastian Burduja a declarat că deși România a fost răbdătoare și a înțeles cumulul de factori care a dus la aceste scumpiri la energie, nu poate accepta la nesfârșit să plătească prețuri chiar și de trei ori mai mari decât alte state, în condițiile în care activează pe o piața energetică europeană unică.
,,De la anul, noi trebuie să ne aliniem la ce fac celelalte state membre şi anume să avem măsuri cinstite către acei consumatori vulnerabili. Asta înseamnă familii cu venituri mici, români care depind de un aparat medical cu un consum mare de electricitate în casele lor, înseamnă familii cu mulţi copii. Pentru aceşti români, cu siguranţă facturile nu au voie să crească.”, a precizat Ministrul Energiei.
România are printre cele mai mari prețuri la energie din UE. Țara noastră este de la începutul anului 2025 și până în prezent cea de-a patra cea mai scumpă piață europeană a energiei, cu un preț mediu de 130 de euro/MWh.