„România are gaz pentru a trece iarna”, anunţă premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Virgil Popescu – VIDEO
Premierul Nicolae Ionel Ciucă şi ministrul Energiei, Virgil Popescu, au anunțat miercuri, 24 august 2022, faptul că România gaz, iar cantitatea este absolut suficientă pentru a trece iarna.
De asemenea, cei doi oficiali au transmis că procentul de înmagazinare a gazelor în depozitele proprii este de peste 70 la sută.
Premierul Nicolae Ciucă anunţă că România are gaz
Nicolae Ciucă a făcut declaraţii de presă înainte de începerea şedinţei de Guvern. Premierul României a anunţat că înmagazinarea gazelor naturale în depozitele proprii continua, iar procentul a ajuns la 70 la sută.
„În momentul de față continuăm să înmagazinăm gaze în depozitele proprii și am reușit să atingem un procent de 70%, ceea ce este foarte încurajator pentru realizarea obiectivului astfel încât să ne asigurăm că avem cantitatea de gaz necesară pentru iarnă 2022-2023 și sunt convins că, așa cum ne-am asumat, prin demersurile pe care ministerul Energiei încearcă să le facă, vom avea garanția unei aprovizionări continue în perioada următoare.”, a transmis premierul.
De asemenea, președintele Partidului Naţional Liberal a liniştit populaţia şi le-a transmis că în această iarnă, statul roman nu va rămâne fără gaze naturale.
„Putem să transmitem un mesaj cât se poate de clar, acela că pentru cetățenii țării noastre, pentru economia românească, avem cantitatea de gaz necesară să putem trece iarna dintre anii 2022-2023. Așa cum bine știți, săptămâna trecută am înființat comitetul interministerial care are ca obiect principal asigurarea rezilienței energetice pentru perioada următoare, precum și concretizarea investițiilor în energie. Sunt demersuri care au început să funcționeze, am primit deja rapoartele de la Ministerul Energiei în ceea ce privește proiectele care urmează să fie implementate pe termen scurt și pe termen mediu și lung”, a mai precizat Nicolae Ciucă.
Ce spune ministrul Energiei despre faptul că România are gaz: „Are deja un exces”
În aceeaşi ordine de idei, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis că România se poate lăuda deja cu un exces de gaze depozitate, față de media cerută de Uniunea Europeană, adică de 80% din capacitate.
Ministrul controversat şi aspru criticat de toată clasa politica a menţionat că nu vor exista probleme cu gazul în acest an. Însă, vă reamintim faptul că același Popescu promitea că prețurile la gaze și energie vor scădea odată cu liberalizarea pieței.
„Înmagazinarea în depozite a depășit graficul estimat, suntem deja la 70% și în cursul lunii septembrie vom ajunge la cei 80% minimi. Fluxurile de gaze naturale în România sunt în parametri normali. Nu sunt probleme cu aprovizionarea, pot fi situații punctuale și cei care veghează piața să ia decizii de verificare. Cu privire la investiții în domeniul energetic suntem în evaluarea proiectelor depuse prin PNRR. Avem proiecte depuse de peste un miliard de euro. La finalul acestui an vrem să demarăm acest proiect destinat fondurilor din agricultură”, a declarat Virgil Popescu în timpul ședinței de guvern.
Vă aducem aminte că săptămâna trecută, Rusia a redus livrările de gaze naturale spre România. Cantitatea care intra în fiecare zi în România era de 8-9 milioane de metri cubi de gaze naturale dintre care erau exportate 4,5-4,6 milioane către Ungaria. În țară rămâneau circa 4-5 milioane de metri cubi de gaze naturale care aparțineau aproximativ în totalitate Rusiei. Însă conducătorii statului afirmă că România are gaz.