România adaugă alte două alimente pe lista produselor importate din Ucraina pe bază de licență
Ouăle şi carnea de pasăre au fost incluse pe lista produselor care pot fi importate din Ucraina doar pe bază de licenţă de import, a anunțat miercuri ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
„În şedinţa de guvern de astăzi am mai rezolvat o problemă a producătorilor români din sectorul avicol. Aceştia se confruntau cu o reală problemă din cauza importurilor de ouă şi carne de pasăre din Ucraina, la preţuri de dumping, mult sub costurile de producţie pe care le au fermierii noştri. Aşadar, am completat lista produselor care pot fi importate din Ucraina, doar pe bază de licenţă de import, cu ouă şi carne de pasăre. Am luat practic aceeaşi măsură pe care am aplicat-o cu succes în cazul importurilor de cereale, făină şi zahăr, pentru că este datoria noastră să protejăm producţia românească”, a spus ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.
Florin Barbu a precizat că măsura a fost adoptată în urma unei discuţii cu formele asociative. A menţionat că România, fiind stat membru al Uniunii Europene, trebuie să respecte anumite condiţionalităţi, iar acest lucru presupune costuri mai mari.
„Costurile, bineînţeles, sunt mai mari cu 30% decât cele din Ucraina, pentru că ei nu au condiţionalităţile Uniunii Europene. Şi am luat această decizie. Dar nu am luat o decizie de interzicere, am luat o decizie de licenţiere pe aceste produse, astfel încât atunci când industria alimentară are nevoie de aceste produse iar România nu are grad de autosuficienţă de 100% în anumite perioade, să poată importa pe bază de licenţă aceste produse. (…) Acelaşi mecanism prin care l-am dat şi la cereale, la făină, la zahăr”, a menţionat el.
Măsurile de sprijin acordate fermierilor în acest an au totalizat peste 5 miliarde de euro
Florin Barbu a anunţat totodată că măsurile de sprijin acordate fermierilor în acest an au totalizat peste 5 miliarde de euro. Măsurile au fost adoptate în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, au vizat susţinerea investiţiilor în agricultură, irigaţiile şi combaterea fenomenelor periculoase.
Printre acestea se numără măsuri de sprijin de la bugetul de stat în valoare de peste 1,91 miliarde euro.
„Au fost zece măsuri de la bugetul de stat ca ajutoare naţionale tranzitorii în sectorul vegetal şi animal, în valoare de peste 214 milioane de euro, reprezentând 96,14 din plafon. Cinci măsuri de plăţi directe pentru cadrul Ucraina, suma acordată fiind de peste 472 milioane euro. Vorbim aici în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, susţinerea tomatelor în spaţii protejate şi a culturilor de usturoi în câmp, schemă de ajutor de stat pentru susţinerea crescătorilor în sectorul suin şi avicol din România, schemă de ajutor de stat pentru susţinerea sectorului de bovine de carne din România şi schema de ajutor de stat activităţilor din sectorul apicol”, a spus ministrul.
Ajutoarele de stat pentru motorina utilizată în agricultură au totalizat 92,9 milioane de euro. Au existat de asemenea două programe de investiţii în sectorul suin şi sectorul avicol, cu 63 de obiective de investiţii.
S-au acordat 160 de milioane de euro de la bugetul de stat pentru investiţii în reabilitarea sistemului de irigaţii, iar 100 de milioane de euro a reprezentat sprijinul privind consumul de energie electrică aferentă pompării apei pentru irigaţii.
„Am avut şi două scheme de ajutor de stat sub formă de grant la creditele acordate, în valoare totală de peste 725 milioane euro. Vorbim aici de 648 de milioane de euro garanţii în cadrul Programului Rural Plus pentru 2.507 beneficiari şi peste 76 de milioane de euro în cadrul schemei de ajutor de stat Creditul fermierului”, a mai spus el.