România a început demersuri pentru certificatul verde de vaccinare

de: Bianca Rebegea
22:23, 27 apr. 2021

Marți, 27 aprilie, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a confirmat că România a început demersuri pentru certificatul verde de vaccinare.

Medicul Valeriu Gheorghiță a fost întrebat dacă și în țara noastră certificatul verde de vaccinare va fi disponibil în curând, iar acesta a răspuns: „Da. (…) Vorbim de certificatul verde folosit la nivel european”. De asemenea, în ceea ce priveşte un certificat similar care să fie folosit pe plan intern, Valeriu Gheorghiţă a precizat că „nu s-a discutat acest lucru, vorbim de certificatul verde folosit la nivel european”.

Certificatul verde de vaccinare este un demers comun al mai multor instituţii

Secretarul de stat Andrei Baciu a adăugat că demersul pentru certificatul verde de vaccinare este unul comun, la care participă mai multe instituții: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, INSP şi STS.

„Este un demers comun al mai multor instituţii – Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne. Ministerul Afacerilor Externe, INSP şi STS – este un demers european şi România a început de mai mult timp… mă rog, e un proces de pregătire mai amplu, sunt chestiuni tehnice la care trebuie lucrat”, a afirmat Baciu.

Secretarul de stat a dezvăluit că deadline-ul „este luat la nivel european”.

„Deadline-ul e luat la nivel european, sunt discuţii cu toate statele membre”, a adăugat Baciu.

Valeriu Gheorghiță a anunțat că medicii de familie vor începe să vaccineze de pe 4 mai

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a transmis că începând cu 4 mai, aproximativ o treime dintre medicii de familie vor intra în campania de vaccinare.

Medicul a precizat că totul este pregătit şi sunt așteptați la vaccinare circa 3.080 de medici de familie, aproximativ o treime, pentru că mare parte dintre medicii de familie sunt implicați în centrele de vaccinare, care deja funcționează.

„Medicii de familie vor începe sa vaccineze pe 4 mai. Toată infrastructura logistica este deja stabilita, medicii de familie au fost identificați. Vorbim de circa 3.080 de medici de familie, aproximativ o treime, sunt circa 10.700 de medici la nivel național in contract cu Casa Națională de asigurări de Sănătate, însă sa știți ca mare parte dintre medicii de familie sunt implicați in centrele de vaccinare care deja funcționează.

Este foarte dificil sa vaccinezi şi in cabinetul propriu, să fii şi în centrele de vaccinare fixe, să ai grijă şi de ceilalți pacienți pe care îi ai în lista şi în îngrijire, să asiguri asistență medicală primară, este un efort deosebit”, a declarat Valeriu Gheorghiță, joi seara, la Digi24.

Valeriu Gheorghiță: „Noi le-am transmis colegilor că nu e nicio problemă dacă din 10 doze vei folosi doar 9 și o doză se irosește”

În ceea ce privește dozele de vaccin, Valeriu Gheorghiţă a menționat că întelege reticenţa, pentru că sunt flacoane multidoză, exista acest risc să irosești doze.

„Sigur ca la început ai o reticentă, pentru ca nu știi despre ce e vorba, sunt flacoane multidoza, exista acest risc sa irosești doze. Noi le-am transmis colegilor ca nu e nicio problema daca din 10 doze vei folosi doar 9 si o doza se irosește.

Sigur ca printr-o planificare a dozelor putem reduce acest risc de irosire a dozelor, dar asta nu este un motiv sa nu demaram vaccinarea”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.