Roger Federer s-a operat din nou, în aceeași zonă, după intervenția suferită în februarie. Când revine

de: BZI.ro
04:00, 11 iun. 2020

Elvețianul Roger Federer, deținătorul recordului de victorii în Grand Slam (20), a anunțat ieri că va sta departe de terenurile de tenis până în 2021! El a suferit o nouă intervenție chirurgicală la genunchiul piciorului drept.

Federer a acuzat probleme la genunchi în timpul Openului Australiei 2020, la care a ajuns în semifinale, fiind eliminat de sârbul Novak Djokovic, care a cucerit ulterior trofeul.
Jucătorul din Țara Cantoanelor nu a mai participat din februarie la nicio competiție. Roger Federer a explicat că s-a operat la genunchi în luna februarie, însă a fost nevoie de o altă procedură chirurgicală, după ce a acuzat probleme în timpul procesului de recuperare în urma intervenției inițiale.
Elvețianul, care va împlini 39 de ani în luna august, a precizat într-un mesaj postat pe Twitter că are acum nevoie de timp „pentru a fi la 100 la sută și a putea juca cel mai bun nivel” al său.

„Îmi vor lipsi foarte mult fanii și turneele și sunt nerăbdător deja să-i revăd pe toți, la începutul sezonului 2021”, a mai precizat Roger Federer, care își propusese inițial să revină cu ocazia sezonului pe iarbă din acest an.