Robert Negoiță și-a pierdut mandatul de primar – DOCUMENT
Anunț de ultimă oră în politică. Robert Negoiță și-a pierdut mandatul de primar. Vestea a circulat pe rețelele de socializare, iar decizia a fost luată de prefectul Capitalei Gheorghe Cojanu. Negoiță a ieșit din cursa pentru Primăria Sectorului 3 cu puțin timp înainte de alegerile locale 2020 deoarece face parte din alt partid politic.
„Robert Negoiță și-a pierdut mandatul de primar. Prefectul Bucureștiului tocmai a constatat formal asta. Bravo colegilor USR Sector 3 Andrei Stan, Matei Eugen și Teodora Stoian pentru demersurile legale de săptămâna trecută către prefect!”, a scris Ana Ciceală pe pagina de Facebook.
Ordin privind constatarea încetării de drept a mandatului de primar
Prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, a semnat luni, 31 august 2020, ordinul ce face referire la constatarea încetării de drept a mandatului de primar al lui Robert Negoiță, deoarece face parte din alt partid politic.
„Se constată încetarea de drept la data de 19 august 2020 a mandatului de primar al Sectorului 3 București al lui Robert Sorin Negoiță, având în vedere admiterea candidaturii sale la alegerile din 27 septembrie 2020 pentru funcția de primar al Sectorului 3 din partea altui partid decât cel pe listele căruia a candidat și a fost ales primar la alegerile locale din 2016”, se arată în ordinul semnat de Gheorghe Cojanu.
Robert Negoiță candidează din partea Alianței 2020, formată din ProRomânia și Partidul București 2020.
Robert Negoiță a fost diagnosticat cu coronavirus
Robert Negoiță a fost diagnosticat cu coronavirus în urmă cu câteva zile. Primarul din Sectorul 3 al Bucureştiului a explicat, într-o postare publicată pe o reţea de socializare faptul că în urma unei testări a rezultat că este pozitiv la infectarea cu COVID-19.
Într-o postare publicată pe o reţea de socializare, primarul Sectorului 3 din Bucureşti, Robert Negoiță, a menţionat că în urma unei testări efectuate s-a confirmat faptul că are coronavirus. În urma unor simptome apărute, primarul a fost să se testeze:
„Dragii mei, vin de această dată cu o postare diferită de ceea ce ne-am obișnuit. În cursul zilei de azi, am fost testat pozitiv pentru Sars-CoV-2.
Nu am avut nicio problemă specială de sănătate, vreun simptom specific, până aseară când am început să mă simt rău. O durere de cap ce nu a cedat pe parcursul nopții și o stare generală de slăbiciune și moleșeală. Dat fiind că starea de rău a continuat, dimineață, m-am prezentat pentru a fi testat. Din păcate, rezultatul este pozitiv. Am primit tratament pe care îl voi urma, bineînțeles. Mă simt mai bine, durerea de cap este tot mai scăzută, dar, desigur, trebuie să fiu atent și în zilele următoare.
Vă doresc tuturor multă sănătate, în primul și în primul rând!
Și să știți că, și dacă nu voi fi pe teren în această perioadă, rămân activ aici, așa cum ne-am obișnuit și sunt permanent în contact și cu colegii mei. În acest sens, fac un apel către cei care știu că am interacționat în ultimele zile să fie atenți la orice semn sau simptom și chiar să se testeze dacă au suspiciuni că ceva ar putea să nu fie în regulă”, scrie Negoiță pe Facebook.