Richard Gere și Alejandra Silva, ipostaze inedite la Festivalul de Film de la Zurich. Actorul din „Pretty Woman” i-a surprins pe toți
Richard Gere nu și-a putut ține mâinile departe de soția sa, Alejandra Silva, la Festivalul de Film de la Zurich, Elveția, ce a avut loc marți, 8 octombrie. Actorul din „Pretty Woman”, în vârstă de 75 de ani, părea foarte fericit în timp ce poza pe covorul verde, îmbrățișându-și soția, Alejandra, de 41 de ani, și lipindu-și capul de gâtul ei.
La rândul ei, activista și-a înfășurat brațele în jurul gâtului lui Gere, cei doi apropiindu-se afectuos.
Richard Gere și Alejandra Silva, ipostaze inedite la Festivalul de Film de la Zurich
Cuplul a strălucit pe covorul evenimentului, care a marcat proiecția filmului „Wisdom Of Happiness”, unde Gere a avut rolul de producător executiv. El a purtat un frac negru clasic, în timp ce Silva a impresionat cu o rochie albă lungă, cu detalii argintii.
Aceasta nu este prima lor apariție publică recentă; luna trecută, au fost prezenți la Gala amfAR de la Veneția, dar și la o întâlnire organizată de Armani în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția.
În aprilie, cei doi au pășit împreună pe covorul roșu la Gala City Harvest 2024 din New York, îmbrăcați în negru și arătând la fel de îndrăgostiți ca întotdeauna.
Căsătoriți în secret în 2018, Richard Gere și Alejandra Silva au doi fii, pe care îi țin departe de ochii publicului.
După nunta lor, Gere a declarat pentru revista Hello! (prin intermediul Sky News) că se consideră „cel mai fericit om din univers”.
„Sunt căsătorit cu o femeie frumoasă, inteligentă, empatică, care ajută oamenii, care este amuzantă, răbdătoare, știe să ierte și este un bucătar extraordinar – face cele mai bune salate din lume”, a spus actorul.
În august, Alejandra a sărbătorit aniversarea de 75 de ani a soțului său cu un omagiu emoționant pe Instagram, numindu-l „dragostea vieții sale”.
„Călătoria noastră, frumoasa familie pe care am construit-o și amintirile pe care le-am creat împreună sunt mai mult decât am visat vreodată”, a scris ea.
Ea a încheiat mesajul cu: „Urmează încă mulți ani plini de dragoste, râs și fericire.”
Richard Gere trăiește a doua tinerețe alături de Alejandra
Richard Gere, în vârstă de 72 de ani, se poate spune că trăiește a doua tinerețe alături de noua soție, cu 33 de ani mai tânără decât el. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu patru ani și au împreună doi băieți de 2 și, respectiv, 3 ani. Recent, cei doi au fost surprinși la plajă în Ibiza, iar actorul s-a comporta ca un adolescent îndrăgostit.
Richard Gere, unul dintre cei mai talentați actori de la Hollywood, are acum 72 ani și se bucură de viață alături de soția sa și cei doi copii mici pe care-i au împreună. Acesta a cunoscut celebritatea odată cu rolul din filmul Pretty Woman, peliculă după care toate femeile au râvnit la el. Astăzi, ajuns la vârsta a treia, actorul pare că reușește să se mai mențină în formă și să facă în continuare sport.